*Magnify*
SPONSORED LINKS
Printed from https://www.writing.com/main/view_item/item_id/2283241-NUVELA-DE-COLIBASI
Printer Friendly Page Tell A Friend
No ratings.
Rated: E · Essay · Action/Adventure · #2283241
A comedic novella in Romanian Language about friendship
UVELA DE COLIBAȘI

UNU

Penitenciarul pentru minori și tineri de regim deschis si semideschis de la Colibași de Argeș e situat mai sus de Pitești într-o zonă subcarpatică pitorească
între păduri si râuri. Se află la numai 125 de km nord de București, și dacă populația lui n-ar fi compusă în majoritate din delicvenți juvenili ar putea chiar
candida pentru titlul de stațiune de vacanță.
După cum se știe, în limbajul pompos al birocrației judiciare un dosar tipic de juvenil sună cam așa:
”X-ulescu de 18 ani, domiciliat in orașul Rm. Vâlcea a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În sarcina acestuia, magistrații Judecătoriei Drăgășani au reținut faptul că, acesta, în cursul anului 1982, a comis mai multe fapte de furt pe raza localității de domiciliu.
Cu ocazia acțiunii întreprinse, condamnatul a fost identificat (adică turnat de cineva) și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi încarcerat la Penitenciarul Colibași, în vederea executării pedepsei.
Era o duminică însorită, de vară și toată lumea care nu avea de îndeplinit sarcini in menținerea curățeniei campusului ieșise să se recreeze.
Eu îmi împlinisem obiectivele zilei și pierdeam vremea prin curtea mare supraveghind mișcările șacalilor care se roteau de la un grup la altul încercând
sa-i intimideze pe cei slabi de înger și să adune informații pentru rapoartele lor obligatorii.
O echipă de băieți se adunaseră la o miuță lângă peretele de sud al clădirii băii principale, și alergau energic mingea și se împingeau strigând.
Cei dotați din punct de vedere fizic făceau flotări și ridicau greutăți in colțul poreclit gimnaziul atletic, iar unii ședeau la mese jucând cărți sau șah.
Ceilalți stăteau tolăniți la soare, pălăvrăgind si fumând.
Toți au sărit in picioare când s-a auzit la intrarea principală sunetul familiar al claxonului.
Sosise autobuzul de la Drăgășani și s-au repezit cu toții spre poartă. Se grăbeau să-i vadă pe noii veniți.
Făceau cerc lângă scara autobuzului iar plutonierul Soare dându-și importanță striga sa se dea toți la o parte și îi împingea înapoi.
Ciocan si acoliții lui erau deja in primul rând, curioși sa-i evalueze pe fiecare dintre ei.
Noii juvenili au început sa coboare unul câte unul pe scara autobuzului cu geamuri negre, mijind din ochi în lumina soarelui.
Obișnuitele fețe de muncitori, cu trăsături grosolane, musculari si needucați, îmbrăcați in salopete albastre si bântuiți deja de la 16 ani de comportamentul
antisocial care-i adusese aici. Mulți își scoteau pachetele din buzunar și-și aprindeau prima țigară.
Printre ei a coborât un tânăr înalt, zvelt, cu păr castaniu ondulat și ochi căprui care se mișca calm, cu siguranță și încredere de sine de parca nu ar fi venit la
reeducare ci într-o excursie de studii. Mi-am făcut o notă mentală să-l investighez mai îndeaproape.
Noii sosiți erau preluați de cei doi capo ai pușcăriei: Ciocan de la blocul numărul unu sau Țurcanu de la numărul doi și dați in primire unui membru
zis responsabil al grupului. Acela urma sa aibă grija de reeducarea lor.
Câteodată însă câte unui juvenil îi ceda psihicul și se ajungea la rapoarte către Direcția Penitenciarelor de genul:
”Deținutul in vârsta de 17 ani din județul Vâlcea, (pe care culmea îl chema Vîlceanu Andrei) de la Penitenciarul Colibași, județul Argeș, condamnat la
patru ani si jumătate pentru tâlhărie a lipsit de la apel și fost găsit spânzurat, in dimineața zilei de sâmbătă, la orele șapte in celula numărul 110.
Personalul medical din cadrul închisorii a încercat sa-l resusciteze (de formă) pe deținut, însă fără rezultat (habar n-aveau cum sa resusciteze pe cineva,
și el oricum era deja rece). Conform procedurilor, au fost informate familia si autoritățile competente, respectiv Tribunalul Argeș, Inspectoratul Județean
de Miliție si Serviciul de Medicină Legală. Deținutul primise recent sentința și intenționa sa facă recurs, sperând ca va primi o alta decizie din partea magistraților.”
Pe mine pierderea fără sens a unei vieți tinere mă umplea de furie la gândul incompetenței, cruzimii și criminalei lipse de milă pentru cei vulnerabili a conducerii.
Comandantul penitenciarului era un maior de la infanterie trecut de cinzeci de ani pe care-l chema Ioan Farcaș; bărbat înalt, impunător și plin de sine, care se credea
reîntruparea cneazului Farkaș de pe Lotru, stăpânitor al Țării Severinului și a jumătate din Oltenia.
Autoconferitul titlu de noblețe nu era însă însoțit și de atributele vestitului cneaz, maiorul fiind un laș și un oportunist care se întorcea numai încotro bătea vântul politicii.
Nu avea nici un pic de înțelegere față de problemele juvenililor și nu dorea decât să-i treacă cât mai repede timpul ca să poată ieși la pensie fără grijă.
În acest scop mă înhămasem la sarcina considerabilă de menținere a legii si dreptății pentru toți. Deviza mea favorită era ”And justice for all!”
De aceea mi se dăduse misiunea de a investiga situațiile potențial periculoase și de a aduce la cunoștința conducerii cele aflate.
N-aveam însă nici o intenție de a fi etichetat drept turnător așa că acționam din proprie inițiativă, fie folosind spre binele inculpatului amenințarea cu violența,
fie administrându-i in mod judicios și discret o corecție preventivă.
Pentru asta eram apreciat în mod tacit de toți cei care aveau doi neuroni cu care să judece.
Nimeni nu voia o anchetă de la Ministerul de Justiție sau mai rău, de la Securitate.
In final Comandantul a ajuns să aprecieze modul meu de a acționa la justa lui valoare și mi-a dat carte blanche in ceea ce privește cazurile de
potențială violență. Cu înțelegerea tacită să nu-i dau niciodată raportul.
Era mulțumit să știe că în pușcărie era liniște si pace și nu era interesat să știe prin ce mijloace fuseseră obținute.

Tocmai mă întorceam să plec, când la urmă de tot a coborât din autobuz un tinerel drăgălaș, îmbrăcat in haine modeste ca de la țară,
cu ochi verzi și păr lung, bălai, care-i cădea in jos pe umeri. N-avea mai mult de șaisprezece ani.
Mergea încet, cu capul plecat, vizibil rușinat să se afle la pușcărie.
Am remarcat imediat interes vădit si agitație in grupul lui Ciocan care se împingeau înainte ca să-l vadă mai bine, făcându-i dificultăți
plutonierului Soare în efortul lui de a menține ordinea.
Ce căuta aici acest băiat curățel, care încă nu-și terminase școala? Arăta ca un mieluț nevinovat aruncat printre lupi.
Cineva in mod sigur voia sa se răzbune pe el sau pe familia lui. Soarta lui fusese deja hotărâta numai că el nu știa.
M-a cuprins o furie nemărginita față de nedreptățile acestei lumi. Trebuia însă să mă calmez.
Misiunea mea era sa-i salvez pe cei inocenți.
M-am așezat jos să mă gândesc. Ceea ce urma sa se întâmple în următoarele minute avea să-i determine soarta pentru viitor.
Și ca un fulger mi-a trecut prin minte o idee și mi-am dat seama ce trebuia sa fac.
Plutonierul Soare plin de propria lui importanță începuse deja să formeze coloana dând cu voce tare ordine peste ordine noilor veniți.
M-am dus repede până la el și i-am spus cu o voce fermă:
-Tovarășu Soare, băiatul acela blond de la urmă e verișorul meu. Va rog să-mi dați voie să vorbesc cu el cinci minute!
Soare, pe care din fericire deșteptăciunea nu-l dădea afară din casă s-a uitat la mine suspicios. -Verișorul tău, Gavrilă?
-Da, din partea mamei, m-am grăbit eu să adaug înainte ca el să apuce să mă întrebe cum îl cheamă.
Bine Gavrilă, făcu Soare plin de importanță, cinci minute după care îl aduci personal la triaj! Ai înțeles?
-Da, sa trăiți, am zis eu.
-Nu uita, ești responsabil!
-Nu uit, am zis eu din mers.
Am așteptat până ce blondul a ajuns in dreptul meu și l-am oprit cu mâna pe umăr.
-Cum te cheamă băiete?
-Ionuț Beșleagă tovarășu, a zis el timid. Deci după nume, moldovean.
-Asculta-mă bine Ionuț i-am spus eu. Pe mine mă cheamă Marius Gavrilă. Tu ești verișorul meu, ai înțeles?
Am să te iau in brațe ca și cum nu ne-am fi văzut de mult. Tu mă îmbrățișezi la rândul tău după care stăm jos pe bancă și iți explic.
Înainte ca Ionuț să apuce să zică ceva l-am luat in brațe și l-am pupat pe obraz iar el m-a strâns de talie.
Ne-am separat, ne-am așezat pe bancă și i-am spus serios: -Ionut, ești in mare primejdie și numai eu pot să te salvez.
El s-a uitat la mine cu suspiciune. -Să mă salvezi? De cine?
-Uită-te in jurul tău, i-am spus, nu vezi câți te sorb din priviri? Crezi că vreunul îți vrea binele?
Ionuț s-a îmbățoșat. -Să mă salvezi ca să mă faci sclavul tău? Mulțumesc, pot să-mi port și singur de grijă!
Până să mai apuc să zic ceva, s-a ridicat de pe bancă și s-a îndreptat spre grupul lui care tocmai intra in clădirea de recepție.
Am oftat și m-am luat pe urmele lui.
Precum bănuiam, Ciocan îl abordase pe Soare in ușa triajului și avea cu el o conversație animată.
Am trecut pe lângă ei și am intrat repede in frizerie unde Florin era ocupat să le facă frizura noilor veniți.
Ei erau așezați rând pe rând pe scaun și Florin folosea singura mașină electrică de tuns a unității ca să-i tundă la zero unul după altul ca pe oi.
M-am postat lângă el și i-am strecurat un pachet de țigări bulgărești BT in buzunarul halatului.
-Florine, îl vezi pe băiatul acela blond de la urmă? E verișorul meu!
Florin a fluierat admirativ.
-Florine, vorbesc serios, e chiar vărul meu! Îl lași la urmă și când ii vine rândul ți se strică mașina. Rămâne netuns, ai înțeles?
-Da, șefu, am înțeles, se arde mașina si gata!
-Bravo Florine, ești băiat bun, te țin minte!
Florin s-a bătut cu palma peste buzunarul halatului râzând: -Gata șefu, suntem plătiți!
Am ieșit din frizerie și am traversat drumul la comandatură.
Maria, secretara era așezată la birou și-și făcea unghiile. Era îmbrăcată cochet și purta un parfum rusesc cu miros pătrunzător numit Krasnaia
Moskva adică Moscova Roșie, care mai târziu am aflat că fusese copiat după parfumul american Elisabeth Arden. În orice caz, iți lua nasul.
Tovarășa Maria, am zis eu grăbit, am nevoie de un plic alb și vă rog să-l anunțați pe tov Comandant că trebuie să vorbesc cu el.
În timp ce Maria era in biroul șefului am scos din buzunarul de la spatele pantalonilor cele cinci sute pe care le purtam mereu cu mine
și le-am băgat discret în plic.
Comandantul era in toane bune. -Ce mai faci măi Gavrilă? Stai jos!
Tovarășu maior i-am spus eu hotărât așezându-mă, am nevoie de o favoare.
Amintindu-și de umilele mele servicii din trecut, maiorul m-a întrebat cu amabilitate: -Ce favoare Gavrilă? Spune!
-Unul din noii veniți, Ionuț Beșleagă e verișorul meu din partea mamei. Aș vrea să-l puneți sa locuiască cu mine.
-Cum măi Gavrilă, până acum m-ai bătut la cap că vrei să stai singur și acum ai nevoie de companion?
-Da, tovarășu Comandant, dar asta e altă situație; Ionuț e rudă cu mine!
-Hm, făcu el suspicios, rudă deci! Ai ceva acte doveditoare?
-Bineînțeles tovarășu maior am zis eu înmânându-i plicul, am aici cinci certificate semnate chiar de Nicolae Bălcescu!
-Aha, făcu el băgând plicul in sertarul biroului, formele albastre! Bine! Și mai ai și altele?
-Deocamdată nu, dar in curând vin sărbătorile și sunt sigur că Nicolae Bălcescu va semna alt rând de documente.
-Bine Gavrilă, zise el important, se aprobă!
Și înălțând vocea strigă: -Maria, trimite după plutonierul Soare!
-E chiar aicea, zise Maria de după ușă; așteaptă sa intre la Dumneavoastră.
-Bine, trimite-l înăuntru!
Soare intră cu chipiul într-o mană și un dosar in cealaltă.
-Sa trăiți tovarășu maior făcu el surprins să mă vadă așezat pe scaun.
-Ce-ai acolo Soare? întrebă Comandantul fără să-i ofere să șadă.
-Situația noilor veniți făcu Soare înmânându-i dosarul.
Maiorul frunzări prin el și se opri la un nume. -Pe Ionuț Beșleagă cu cine l-ai pus?
-Cu Marin Ciocan.
-La cererea lui Beșleagă?
-Nu, a lui Ciocan.
Comandantul se ridică din fotoliu, amenințător.
-Dar de când facem noi ce ne poruncesc deținuții Soare? Te-ai plictisit pe aici și vrei înapoi la regiment?
Uitând că eram și eu pe acolo Soare luă reflex poziția de drepți si strigă: -Nu, tovarășu Comandant, am făcut o greșeală dar n-o să se mai repete!
-Bine Soare, zise Comandantul așezându-se, am luat notă! Îl pui pe Beșleagă in cameră cu Gavrilă. Ai un pat liber acolo! S-a înțeles?
Soare pocni din călcâie si strigă: -S-a înțeles tovarășu maior!
-Camera 155, am zis eu de pe scaun.
-Ai auzit Soare? Camera numărul 155! Ai un pat liber acolo!
-Da tovarășu maior, camera numărul 155 răspunse automatic Soare și se întoarse pe călcâie să-i ducă vestea proastă lui Ciocan.
-Ascultă Gavrilă, a zis Comandantul după plecarea lui, vezi că acum băiatul e acum in grija ta. Te ocupi de reeducarea lui. Tu îi vei fi mamă, tată,
și patrie adorată, ai înțeles?
-Voi fi pentru el ca un frate mai mare, tovarășu maior!
-Frate, nefrate, vezi să n-aud că ați făcut vre-o prostie, s-a înțeles?

L-am lăsat pe maior să-și numere banii și am ieșit de la comenduire.
Știam că următoarea etapă pentru noii veniți era baia.
Deja grupul lor se aduna în curte purtând in brațe efectele primite de la mentenanță. Urma sa aibă loc apelul.
Printre ei se ivea și Ionuț, netuns și cu părul fluturându-i in bătaia vântului de seară.
Soarele pe cale sa apună trimitea ultimele raze ale zilei in ciuful lui blond, schimbându-l într-un mănunchi de aur roșu.
Atunci mi-a intrat în suflet. Eram gata sa-l salvez.
Ciocan era un primitiv care acționa din instinct și următoarea lui mișcare era ușor previzibilă. Ca să-l aducă în cercul lui pe Ionuț, trebuia mai întâi să-l distrugă.
M-am strecurat în clădirea băii care la acea oră era goală și m-am ascuns in cămăruța unde se țineau măturile si șomoioagele de spălat pe jos.
După vre-o jumătate de oră au început să sosească noii veniți îmbrăcați in izmenele verzi ale pușcăriei, ținând in mâini prosoape tocite și câte o bucată de
săpun ieftin de la mentenanță. Printre ei se ițea capul blond al lui Ionuț.
A început competiția pentru cele patru dușuri cu apă caldă care încă mai funcționau și prin zgomotul apei curgând și vocile celor îmbăiați se auzeau ordinele
lătrate ale supraveghetorilor.
Către sfârșit l-am văzut și pe Ciocan care îmbrăcat și el tot in izmene verzi se strecura tiptil către dușuri.
Unul câte unul băieții au început să se întoarcă la vestiar și doar un grup de patru a rămas în urmă. Cineva a stins lumina.
Din direcția dușurilor se auzeau mai multe voci.
Ciocan și slugile lui îl prinseseră la mijloc pe Ionuț și îl împingeau de la unul la altul. El le cerea timid să-i dea drumul să plece iar ei râdeau și îl imitau in batjocură.
Am ieșit tiptil din ascunzătoare și m-am strecurat în spatele lăzii cu prosoape murdare.
Chiar și in semiîntuneric se vedea clar că Ionuț era din ce in ce mai speriat. Degeaba striga după ajutor. Vocea lui era din ce în ce mai slabă.
Brusc Ciocan i-a făcut vânt cu mâinile în piept iar el s-a împiedicat și a căzut, dar Crăciun l-a prins în aer și l-a aruncat înapoi.
Îmi era milă de el dar trebuia sa-și învețe lecția.
Îl tot răsuceau de la unul la altul, strigând și râzând până ce a amețit și nu se mai putea ține pe picioare.
La un semn, cei doi l-au împins cu fața la perete și l-au ținut in picioare in timp ce Ciocan s-a apropiat de el pe la spate.
Atunci am țâșnit și eu din ascunzătoare și i-am tras o zmetie sub coaste lui Crăciun care nu se aștepta la asta fiindcă urmărea excitat și
cu interes ce avea sa i se întâmple lui Ionuț.
Crăciun s-a îndoit de durere iar eu am pășit pe lângă el și i-am înfipt un pumn in plex lui Cocean care tocmai se întorsese cu fața spre mine.
Cu coada ochiului l-am văzut pe Ciocan care furios că-i stricasem distracția se repezea spre mine cu pumnii ridicați ca un taur care văzuse roșu.
M-am dat calm la o parte și i-am pus piedică iar Ciocan a căzut ca un trunchi de copac, cu un bufnet puternic care a zguduit podeaua și alunecând
pe dârele de săpun lăsate în urmă de băieși s-a dus pe podea ca pe gheață până ce cu un alt bufnet s-a oprit cu capul in peretele opus și a rămas
întins pe podea, văitând-se.
M-am dus și eu acolo, m-am aplecat peste el, l-am apucat de ciuf cu mâna dreaptă și l-am dat cu capul de podea.
Zdup! -Mai Ciocane i-am zis, de câte ori trebuie sa-ți spun că băiatul ăsta e verișorul meu?
Zdup, zdup!
-Aoleu, lasă-mă șefule că sunt prost și n-am înțeles.
Zdup! -Cum, ești mă?
-Sunt prost.
Zdup, zdup! -N-am auzit, mai tare!
-Sunt prost! a urlat Ciocan.
-Ați auzit măi?
-Am auzit șefule, zise Cocean de la dușuri, lasă-l că n-o sa mai facem.
I-am dat drumul lui Ciocan și mi-am mirosit dezgustat mâna.
-Măi Ciocane, dacă tot te-ai băgat sub duș mai spală-te măi pe cap că puți!
-M-am spălat ieri la lighean a zis Ciocan cu o voce slabă.
-Atunci măi Ciocane, mai schimbă apa!
Dinspre dușuri s-a auzit un chicotit.
-Hai, lipsiți din ochii mei!
Ciocan și acoliții lui s-au ridicat de pe jos care cum au putut și s-au îndreptat spre ieșire șontâc-șontâc, văitând-se.
M-am întors la Ionuț care era așezat pe podea sub duș, cu apa curgând peste el.
Avea capul plecat in jos și-și ținea genunchii intre brațe, dârdâind din tot corpul.
Era șocat si părea că făcuse pe el. M-am aplecat, l-am apucat de subțiori și l-am ridicat cu grijă, dar nu se putea ține pe picioare.
L-am limpezit de săpun sub duș, și ținându-l de subțiori cu un braț am oprit apa .
-S-a terminat Ionuț, i-am spus eu cu blândețe, au plecat! El continua să tremure și nu părea sa mă audă.
-Ține-te de gâtul meu Ionuț, i-am spus cu fermitate și l-am luat in brațe. El m-a luat de gât cu mâinile și am pornit astfel către vestiar.
Tremura și privea speriat în toate părțile iar corpul lui grațios atârna greu in brațele mele. Frumoșii lui ochi verzi erau dilatați de frică iar părul blond
îi atârna ud peste față. Când am ajuns în vestiarul gol, l-am așezat pe bancă și l-am frecat peste tot corpul cu un prosop uscat.
Ionuț se străduia sa vorbească și reuși cu greu sa articuleze: -Mmmuuulțumesc Domnu Ggavrilă!
L-am îmbrăcat cu treningul albastru din dotare și am ieșit cu el pe ușa care dădea în hol, ținându-l cu brațul in jurul taliei ca pe un slăbănog.
Băieșul gras si leneș de la recepție s-a uitat la noi mirat dar n-a îndrăznit sa zică nimic.
Afară se înserase dar băgătorii de seamă roiau peste tot.
Ionuț mergea încet, cu capul lăsat in jos, ținând-se de mine.
Am trecut printre ei, ignorând privirile răutăcioase și comentariile parșive rostite cu voce joasă și ne-am îndreptat către dormitoare.
Când am intrat pe coridor i s-au tăiat iar picioarele de frică și a trebuit să-l ridic din nou.
Am intrat in cameră purtând-l în brațe ca pe un copil, am închis ușa cu piciorul, și l-am depus pe patul de jos.
El însă nu putea sa stea culcat ci s-a ridicat și ședea pe marginea patului dârdâind ca și cum ar fi fost scos dintr-o cameră frigorifică.
Am pus peste el o pătură și am scos din ascunzătoarea ei sticla de rom pentru ocazii speciale.
După ce am deșurubat piciorul noptierei, am scos din el un tubuleț cu pastile minuscule de diazepam și după ce am stat un pic pe gânduri am extras două
și le-am dat drumul într-un pahar pe care l-am umplut cu rom. L-am agitat și pastilele s-au dizolvat imediat.
M-am așezat pe pat lângă el și l-am îmbiat cu romul.
Ionuț nu era învățat cu băuturile tari și la început s-a înecat cu el și a tușit dar după ce s-a mai relaxat a reușit sa-l dea pe gât.
Mi-am pus și eu un păhărel, i l-am umplut din nou pe al lui și am ciocnit.
Ionuț își mai revenise din starea inițială de șoc dar bâlbâiala tot nu-i trecuse.
-Vvvă rog sa mă iertați Domnu’ Gavrila ca vv-am respins când ațți vrut sa mă ajutați!
Dumneavoastră sunteți un om mmmare. Eu nu mă pricep bine la oameni. Vvvă rog să nu mi-o luați in nume de rău.
-Nu te scuza Ionuț, i-am zis eu cu seriozitate. E normal sa fii prudent într-un loc ca ăsta. Poți sa fii atacat atunci când te aștepți mai puțin.
Remarca mea l-a făcut sa se strâmbe de oroare.
-Domnul Gavrilă, vvă rog pe Dumneavoastră să mă ajutați. Dumneavoastră ssunteți salvatorul meu.
-Da, Ionut, poți să fii liniștit; era cât pe ce să fii pus in cameră cu Ciocan dar comandantul te-a dat in grija mea.
Ei toți cred ca ești verișorul meu pentru că așa le-am spus eu, dar voi fi pentru tine ca un frate mai mare.
Asta este camera mea și de acum este și a ta. Vei dormi in patul de jos iar eu voi veghea asupra ta din patul de sus.
Și pentru că ești fratele meu mai mic, de acum înainte poți sa-mi spui pe nume: Marius.
Știam că e nemâncat și am scos din dulap farfuria pe care o pusesem deoparte, am tăiat pâinea si brânza și i-am dat sa mănânce bucățelele
împreună cu o cană de ceai rece. Era într-adevăr flămând și le-a hăpăit recunoscător.
-Ești in siguranță aici cu mine, i-am spus, dar printre ceilalți trebuie sa fii precaut. Nu vorbi cu ei oricât te-ar ispiti. Răspunde doar cu da și nu.
Am să te supraveghez de la distanță dar nu pot sa-ți fac nici un fel de favoruri!
Încerca sa spună ceva dar i se împleticea limba. Nu știu cât de mult înțelegea ce-i spuneam.
L-am întins pe pat sub pătură și m-am ridicat să plec dar m-a tras lângă el implorându-mă:
-Mmmai stați un pic vă rog, până adorm. Când a adormit m-am suit la mine și m-am străduit să adorm dar gândul responsabilității pe care
mi-o luasem cu Ionuț nu mă lăsa să dorm iar somnul întârzia să vină.
N-am dormit bine peste noapte și când a sunat deșteptarea eram deja pe picioare.
Ionuț dormea tun și a trebuit să-l scutur de umăr.
-Trezește-te Ionuț, avem o zi lungă in față. S-a trezit cu greu și ședea pe marginea patului mahmur, cu părul lui lung și blond complet ciufulit.
Am fiert apă si i-am oferit o ceașcă cu ness pe care l-a băut cu gratitudine.
-Domnu Marius, ce mi-ați pus in romul de aseară?
-Nimic, un diazepam. Erai stresat.
-Și de la un diazepam sunt așa amețit?
-Bine, ți-am pus două. Erai foarte stresat.
-Am dormit bine. Mulțumesc că ați stat cu mine până ce am adormit.
-Bine Ionuț, țin la tine ca la un frate, dar după ce ieșim afară din această cameră vei fi pentru mine ca un străin.
Astăzi ești in echipa mea de curățenie.
Îți voi da să cureți WC- urile Te voi trata cu asprime și te voi repezi.
Stai in preajma mea, dar nu te apropia prea mult de mine, nu mi te adresa și nu încerca să mă atingi.
Daca nu mă asculți voi fi silit sa te pleznesc peste față.
Îmi va sângera inima dar voi fi nevoit s-o fac pentru că altfel îmi voi pierde orice autoritate.
Toți ochii sunt pe noi. Toți se întreabă de ce te-am luat la mine. Cum de ți-am făcut un asemenea favor. Ce interes am?
La cantină să nu te așezi la masa mea ci mai departe, dar acolo unde pot sa te văd.
Trebuie să le dăm la toți impresia că sunt nemulțumit de tine și că regret că te-am luat la mine.
Mulți vor să știe ce se petrece între noi; pentru că sunt mulți aici care trebuie sa scrie note informative.
Ceea ce tu însă nu știi e că unchiul meu este colonelul de securitate Gavrilă de la Rm. Vâlcea.
El m-a învățat tot ce știu din artele marțiale și m-a ajutat să obțin aici tot ce am vrut.
El știe că am cerut să trăiesc singur și nu-i va place să afle că mi-am luat un companion.
Daca-și va lua mâna de pe mine ar fi rău pentru noi. Am o mulțime de dușmani.
Ca să le-o iau înainte însă am să-i trimit un mesaj și am să-i explic că mi-a fost milă de tine și i-am zis comandantului că ești vărul meu.
Nu știu dacă va crede că am vrut numai sa fac o faptă bună sau că am avut alte motive care se pot bănui, și nici nu știu cum va reacționa la veștile
pe care le va primi, dar el știe cum e viața la pușcărie și are un pic de toleranță pentru unele aspecte.
Nu cred însă că va aproba schimbarea.
Ciocan e încăpățânat si va încerca din nou să te agreseze. Primul eșec nu l-a învățat nimic.
Țurcanu de la blocul doi e mai rezonabil, dar Ciocan e suficient de nebun ca să vrea să strice pacea.
Dar vremea lui a trecut. Și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul. Deja m-am gândit la un înlocuitor pentru el.
-Cine?
-Băiatul acela înalt și tăcut care a venit cu tine in autobuz.
-Marc?
-Da, are calități de conducător și cred că nu mă înșel asupra lui. Va fi un bun capo la blocul nostru.
Bastonul gardianului lovind in ușă ne-a făcut sa tresărim si am ieșit amândoi ca sa mergem la cantină pentru micul dejun.

DOI
Marc mă aștepta așezat pe banca arbitrilor de la terenul de fotbal.
Probabil că venise cu zece minute mai devreme ca să investigheze un pic locul pe care i-l propusesem.
Ne-am dat mâna și mi-a zis rânjind: -Nouă luni pentru speculă cu blugi din Turcia, eh?
-Da, i-am răspuns zâmbind, voiam să-mi strâng bani pentru mașină. Și tu?
-Poker, a zis el vesel. L-am curățat de bani la facultate pe odrasla primului secretar de la Brașov si taică-său a vrut sa facă un exemplu din mine.
Un an pentru escrocherie financiară.
-Studiai Dreptul? Se pare ca n-ai înțeles prea bine principiul de funcționare al luptei de clasă.
-Nici tu pe acela al economiei socialiste.
Am râs un pic amândoi și Marc m-a întrebat: -Ce mai face Ionuț? Gurile rele spun că te iubește la nebunie și tu pe el.
-Iubirea noastră e platonică și pură ca zăpezile de pe Kilimanjaro, dar hai sa nu mai vorbim despre asta Marc!
-Cea ce vreau sa spun este că ar fi bine dacă le-am da la șacali altceva de vorbit ca să-și ia ochii de pe voi măcar un timp.
-Exact, Marc. Îmi place cum gândești și de asta suntem aici. Te observ de două săptămâni de când ai venit și am ajuns la concluzia că ai calități de conducător.
Mai ales dacă-ți consider abilitatea remarcabilă de a extrage elegant de la Maria toate informațiile care te interesează cu ajutorul unor complimente bine
plasate. De exemplu am remarcat ca folosește mai des parfumul ei Moscova Roșie atunci când te afli în preajmă. La patruzeci de ani arată încă destul de bine
și e foarte sensibilă la farmecele tale masculine.
-Ha, ha, ha! Punct ochit, punct lovit!
-Apreciez abilitățile tale sociale dar și umorul tău spontan. Atâta vreme cât nu sunt eu ținta glumelor.
-Mulțumesc Marius, și eu te apreciez. De mult am învățat ca nu poți sa devii deștept decât dacă joci contra unuia mai deștept ca tine.
-Pare o afirmație riscată având in vedere ca te afli aici tocmai din cauza excesului de deșteptăciune!
-Ha, ha, ha! Da, dar nu-i așa că soarta are un fel ironic de a testa cât poate omul să țină pe umeri în această lume?
-Mai ales dacă și-o face singur! Mai sunt însă unii, care cred că soarta le datorează totul și iau tot ce vor fără să întrebe pe nimeni.
-Dacă te referi la Ciocan, cred că aceeași soartă care i-a dat totul îi va lua în curând totul. Ești familiar cu conceptul grecesc de hybris?
-Nu încetezi să mă uimești Marc! Nu numai că mințile noastre sunt aliniate, dar și intuiția ta e fără greș. Da, Ciocan a sărit peste cal și
soarta lui e pecetluită. Trebuie numai ca noi să-l ajutăm să și-o facă singur.
Avem nevoie de un nou capo la blocul unu și tu vei fi acela. Deja am vorbit cu comandantul și el e de acord in principiu.
-De ce nu preiei tu poziția? Ești din același bloc cu el și ai cea mai multa experiență.
-Chestia cu blocurile nu contează. Eu n-am nevoie sa fiu tot timpul la vedere și acționez cel mai bine din umbră.
În ceea ce te privește cred că ți-e de ajuns cât ai trăit sub oblăduirea lui Țurcanu iar în ce-l privește pe el, ar da oricât să te vadă plecat.
Țurcanu nu e cel mai ascuțit creion din cutie iar tu ești prea deștept pentru el și nu vrea să joace contra ta. Dar valoarea ta stă in altceva.
Tu ai studiat Dreptul și avem nevoie de un expert legal.
-N-am ajuns sa termin anul doi și nici măcar n-am ajuns la capătul cursului de drept roman!
-Doar că locul ăsta cu gladiatorii, stăpânii de sclavi și violatorii lui este organizat exact după modelul militar al Romei antice. Ești in poziția
cea mai potrivită pentru a câștiga toata experiența legală pe care ți-o dorești.
-Ha, ha, ha, făcu Marc. Deci eu voi fi generalul Marcus Antonius. Oare cine va fi Cleopatra?
-N-aș vrea sa deviem discuția spre tema iubirii, dar sunt convins că ea ți se va prezenta la momentul oportun!
Trebuie numai să alegi cu înțelepciune pentru că știi cum s-a sfârșit povestea lor. Nu cred că vrei sa te arunci in propria ta sabie!
-Bine spus! Subscriu la asta, dar niciodată nu poți fi destul de prudent când e vorba de dragoste; uită-te numai la tine!
-Marc, sunt convins că ai aflat din studiile tale că discreția e partea cea mai bună a valorii. Deci hai să fim discreți!
-Cu toată discreția de care sunt in stare; de ce i-au dat lui Ionuț un an de zile? Nu mi se pare că ar fi in stare sa facă ceva care să
justifice așa o pedeapsă.
-E o poveste tristă. Astă primăvara a fost in vacanță pentru prima dată la munte cu școala lui.
Totul era bine și era prieten cu toți afară de un țigănuș de la altă școală care-i purta sâmbetele.
Într-o zi s-a organizat o excursie de o zi la Piatra Arsă dar Ionuț nu se simțea bine și a rămas acasă.
Dormea in patul lui când s-a trezit deodată cu puradelul cel voinic care a sărit peste el în pat.
Ionuț avea sub pernă un briceag cu arc pe care i-l dăduse fratele lui Vasile și l-a scos ca să se apere, dar baragladina l-a prins de pumn.
-Tu știi măi puțică sa dai cu șișul? Dă-l încoace că-mi trebuie!
Ionuț s-a răsucit ca să scape iar mâna țigănușului s-a întors in sus și cuțitul i-a intrat in burtă.
Cioroiul a început sa urle și se ținea cu mâna de burtă iar sângele îi șiroia printre degete.
Ionuț s-a repezit la recepție și au chemat salvarea. Seara a venit miliția să-l aresteze pentru tentativă de omor.
Tatăl țigănușului l-a vizitat a doua zi in arestul miliției și i-a strigat:
-Băi nenorocitule! Știi ce ai făcut? Eu sunt bulibașa de la Craiova si am bani căcălău! Te îngrop pentru asta!
Nimeni nu i-a luat partea afară de fratele lui care i-a spus că a făcut bine ca a vrut să-și apere onoarea.
-Bietul Ionuț!
-Sper că ți-am completat dosarul lui Ionuț pe lângă elementele pe care le-ai extras de la coana Maria.
-Într-adevăr trist. A fost un accident. Și i s-a făcut o mare nedreptate.
-Acum înțelegi mai bine de ce țin la el?
-Da, într-adevăr! Și acum la partea practică. Cum dorești să i-o facem?
-Eu n-am să mă ating de el dar Ciocan are un călcâi al lui Achille. Gândește-te; ce l-ar putea determina să-și ceară singur transferul?
-Nu cred c-o va face dacă i-o ceri tu, dar singurul lucru care ar putea sa-l dărâme ar fi dacă ar fi dovedit că e pasiv.
-Exact, Marc! Ciocan se dă leu in fața tuturor dar de fapt este homo.
Din când in când sare gardul noaptea și se întâlnește cu acoliții lui in păduricea de la râu pentru o partidă de beție și sex.
E un club exclusiv. Toți poartă măști de schi. Dacă slugile lui ar ști ce face, l-ar rupe in bătaie.
-Știi data următorului party?
-Nu, dar am s-o aflu cât de curând.
-Și atunci vom apare și noi discret din întuneric in mijlocul lor. Sper că nu va trebui să facem și noi ce fac ei.
-În nici un caz, și dacă cineva încearcă ceva, îi sparg mufarina!
-Ha, ha, ha! Bun plan. Ne trebuie numai un aparat de fotografiat cu blitz si țac îl dăm la gazetă.
-Comandantul are unul in seif și ni-l va împrumuta cu condiția de a-l aduce înapoi intact. Nu a întrebat la ce ne trebuie. Ai o căciulă de schi?
-Nu, dar sunt convins ca poți sa faci rost de două.
-Consideră-o făcută.
-Perfect! Aștept cu nerăbdare sa mă inviți la un party.
-Nu e exact genul meu de party, dar va fi petrecerea de despărțire a lui Ciocan.
-Apropos, făcu Marc, la blocul vostru e unul Boștină care m-a uimit zilele trecute.
-Da, îl știu pe Boștină, e cam tont și pentru că singur știe asta se ferește să vorbească prea mult.
-Ei bine, închipuie-ți că eu care nu fumez l-am tratat cu o țigară și el din recunoștință m-a tras de o parte și mi-a șoptit:
-Domnu Marc, știți cum i se spune lui Marius Gavrilă?
-Cum măi Boștină?
-I se spune Ze Enforcer, și io i-am lansat porecla!
-De unde ai scos-o măi Boștină?
-Știți, am văzut un film american la casetă și așa se numea.
-Dar tu știi ce înseamnă asta?
-Nu!
Când i-am explicat l-a cam luat frica, m-a tras de mânecă și mi-a zis: -Va rog să nu mă spuneți Domnu Marc, că mie mi-e cam frică de el.
-Ha, ha, ha! Sunt măgulit! Te rog Marc, după ce vei prelua funcția de șef să-i dai o zi liber de la muncă lui Boștină din partea mea pentru acest efort intelectual.
Cine știe, poate că-i va determina pe unii care încă mai știu sa citească să ceară cărți de la bibliotecă. În felul ăsta chiar am putea contribui la reeducarea lor.

TREI
Eram la mine si trăgeam un pui de somn când Ionuț a intrat ca o furtună in cameră, s-a cățărat sus și a sărit peste mine în pat ca un copil.
-Marius, Marius, i-am văzut pe Ciocan si Crăciun cu cătușe la mâini cum îi duceau la autobuzul de Tg. Jiu. Uraaa! Am scăpat de ei!
-Știu Ionut, i-am zis eu ținând-l mai departe de mine, ei au stat ascunși toata noaptea și dimineața la prima oră s-au înfățișat la comenduire ca să-și ceara transferul.
După cum l-am sfătuit eu, Comandantul le-a pus cătușele și i-a băgat in arest până la venirea autobuzului. Deja îi căutau toți prin dormitoare ca să-i linșeze.
-Dar cum ai făcut tu asta?
I-am explicat cum profitând de întuneric ne-am strecurat eu si Marc cu sticlele in mâini până la locul unde Ciocan stătea in patru labe gemând după un tufiș
cu Crăciun în spatele lui. -Ar fi trebuit să-i vezi fața când i-am smuls masca de pe cap și Marc l-a orbit cu blitzul.
Toți s-au răspândit ca potârnichile care încotro doar Ciocan a rămas țintuit acolo ca și când ar fi căzut cerul pe el.
În timpul ăsta Crăciun se străduia sa fugă cu pantalonii in vine.
Ionuț râdea in hohote. -Cum? Încerca sa fugă?
-Da, și s-a împiedicat și a căzut mototol.
Ionuț se ținea cu mâinile de burtă: -Ha, ha, ha!
-Dar partea cea mai hazlie e că n-am avut timp să facem rost de film. Nu există nici o evidență a crimei.
Dacă Ciocan ar fi știut ne-ar fi râs in nas.
Comandantul a rămas interzis când cei doi s-au prezentat la el a doua zi exact cum prezisesem eu, la prima oră.
Nu m-a întrebat încă nimic, ceea ce înseamnă că a aflat adevărul din alte surse. Restul e istorie.
Ionuț se repezi pe mine cu laudele -Ești cel mai deștept om din lume! Ești superman!
-Ionuț, i-am spus, ținându-l mai la distanță, nu exagera! În câteva zile vine 23 August și se dau permisii pentru câțiva din cei fără abateri.
Vom primi și noi una pentru bună purtare. Unchiul e mulțumit, și chiar plăcut surprins apropos de comportamentul meu față de tine.
Datorita reținerii noastre șacalii n-au putut sa ne înnegrească.
Mergem la Râmnic și după ce te vezi cu familia ta, vii la mine seara s-o cunoști pe Marieta.
Sunt convins că o sa te placă. O să fie ca o mămică pentru tine.
Unchiul va avea de ce râde când va auzi, și din momentul ăla nu va mai avea îndoieli.
-Du-te la blocul doi să-i mulțumești lui Marc. Numai datorită lui ai scăpat de Ciocan. Felicită-l pentru că e noul nostru capo.
Băieții au organizat o petrecere in cinstea lui.
-O petrecere? Ce bine! Hai să mergem.
-Te duci numai tu. Rolul meu in această afacere trebuie să rămână obscur. Fii discret. Nu sta mult și nu bea nimic din ce-ți se oferă.
E bine? Acum du-te!

PATRU
Ionuț s-a întors pe la șapte mirosind a alcool și a fum de țigări. Cu părul scurt si neîngrijit arăta la fel ca și ceilalți juvenili.
Până la urmă își pierduse pletele blonde pentru că Soare îl luase de umăr și îl dusese personal la Florin la frizerie.
Știa că nu făcuse bine ce făcuse și stătea in mijlocul camerei cu mâinile in buzunare, uitând-se la mine cu o privire sfidătoare.
M-am dat jos din pat.
-Ia-ți prosopul și săpunul i-am spus rece, mergem la baie.
-Ddar baia e închisă la ora asta. Când era intimidat, Ionuț începea să se bâlbâie.
-Nu și pentru mine!
Intrarea principală a băii era într-adevăr zăvorâta cu lanț si lacăt, dar eu știam unde ținea Iorgu băieșul cheia de la ușa din spate.
Am deschis și am intrat, dar nu înainte de a fi văzuți de câțiva care tocmai se întorceau de la petrecerea lui Marc.
Înăuntru era semiîntuneric și numai lumina care persista pe cer după apusul soarelui mai intra înăuntru prin ferestrele înalte.
L-am trimis pe Ionuț la duș și m-am așezat pe un scaun in colțul întunecat.
După vre-o zece minute, ușa a scârțâit și s-au strecurat tiptil, tiptil înăuntru trei juvenili de la blocul doi.
L-am recunoscut pe Ciucă, un băiat musculos, muncitor la uzinele Republica, care fusese condamnat pentru furt din averea poporului.
El era cunoscut de toți pentru atitudinea lui ca Ciucă Măciucă și fusese numit de Soare ca responsabil la dormitorul de douăzeci de paturi.
Celălalt care venise cu el era unul Mihăiță, înalt și slab, un nou venit despre care auzisem vorbindu-se lucruri bune.
Cel de-al treilea era un pișpirică care se ducea și el unde mergeau ceilalți.
După cum pășeau împleticindu-se, era clar că se împărtășiseră cu toții copios din băuturile lui Marc.
Au trecut pe lângă mine fără să mă vadă și tocmai se pregăteau să intre la dușuri când m-am ridicat in picioare.
-Unde mergeți voi mă?
Mihăiță si celălalt băiat s-au dat speriați un pas înapoi, dar Ciucă, mânat de importanța funcției sale și foarte viteaz din cauza alcoolului ieftin
care-i circula prin vene s-a rățoit la mine:
-Da cine ești tu mă să ne ceri socoteală? Mă duc unde vreau și vorbesc cu cine vreau!
L-am întrebat cu falsă umilință: -Și cu cine vrei să vorbești dumneata?
-Ce te interesează? Vreau să-l văd pe prietenul meu Ionuț.
-E la dușuri.
-Da? făcu el, atunci vreau să-l văd in pielea goală.
Am aplecat capul ca și cum mă declaram învins și m-am făcut că mă dau la o parte făcându-i semn sa treacă.
Mândru de victoria lui, Ciucă a făcut greșeala să-mi întoarcă spatele și atunci iute ca fulgerul l-am prins de ceafă cu mâna dreaptă
și i-am tras un pumn cu stânga in moalele capului, care l-a pus in genunchi.
Mi-am tras scaunul cu piciorul și m-am așezat confortabil, ținându-l in menghină.
Ceilalți doi viteji s-au întors să caute ușa dar i-am oprit cu o singură vorbă.
M-am întors către Ciucă care mirosea urât a țuică ordinară și l-am strâns tare de ceafă.
-Mai Ciucă Măciucă, ciuca bătăilor, tu nu știi că nu e frumos sa dai buzna peste oameni neinvitat?
Unde sunt bunele tale maniere, educația și cei șapte ani de acasă? Adică pardon, fără asta ca tu ești de la orfelinat.
L-am strâns din nou, un pic mai tare.
-Aoleu nene, mă doare, dă-mi drumul!
L-am apăsat cu capul in jos. Măi Ciucă, tu știi cum vorbesc rațele?
-Mac, mac, mac.
Alta strânsoare. -Nu măi Ciucă, zi după mine: Mă căiesc!
-Mă căiesc!
L-am strâns iarăși. Nu măi, zi repede, repede!
-Măcăiesc, măcăiesc, măcăiesc!
L-am ridicat apăsându-l puternic cu degetele în spatele apofizelor mastoide. Ăsta e unul din cele mai dureroase locuri din organism.
Auzisem la clasa de karate că presiunea aplicată asupra lor cu vârful degetelor doare ca o împunsătură de pumnal.
Nu crezusem și l-am pus pe unchiul să mă strângă de ceafă cu degetele lui tari. Era perfect adevărat și te mai durea și la trei zile după aia.
Ciucă a răcnit ca din gură de șarpe și când i-am dat drumul a căzut înapoi în genunchi.
Ceilalți doi de-abia mai respirau.
Am simțit mișcare in spatele meu și l-am văzut pe Ionuț, care înfășurat in jurul taliei cu prosopul ud se uita la noi cu gura căscată.
M-am întors spre prizonierul meu.
-Uite ce se-întâmplă Ciucă-Măciucă i-am zis eu cu dispreț. Când ajungeți la bloc îi dai insigna lui Mihăiță-n foi de viță, ăsta de aici.
Nu mai ești șef de dormitor, s-a înțeles? El preia șefia!
-Dar... s-a bâlbâit Ciucă.
-Ce? N-o sa fie de acord Țurcanu? Vrei să vorbesc eu personal cu el?
Ciucă își frecă ceafa cu o expresie de durere pe față. -Nu șefu, nu trebuie sa faceți nimic. Îi dau insigna lui Mihăiță și gata.
Vă rog să ne iertați.
-Aha, ți-ai adus aminte de cei șapte ani de acasă, sau opt? Câți ani ai stat la orfelinat?
-Zece ani, să trăiți!
-Bine, sper că te-am învățat ceva în seara asta!
-Da, șefu, mulțumesc.
M-am îndreptat către al treilea, cel mai pricăjit. -Și tu ăstălalt, cum te cheamă?
-Manole, să trăiți.
-Meșteru Manole, tu ce-ai de spus?
-Iertați-ne șefu că băutura ni s-a urcat la cap. O sa fim mai cu grijă de azi înainte.
-Bine măi, sunteți voi băieți buni dar in burduf de câine.
Vreau să vă văd la bibliotecă în fiecare zi, s-a înțeles? Care nu știe să citească vă pun învățător. Bine?
Toți au dat din cap recunoscători.
-Mihăiță, mâine te prezinți la mine cu lista celor analfabeți, s-a înțeles? Nu te prezinți, pierzi insigna! E clar?
-Da, șefu!
-Hai, lipsiți din ochii mei!
Cei trei infractori s-au bulucit să iasă pe ușă afară iar Ionuț s-a apropiat de mine cu ochii mari.
-Tu ce ai de spus? l-am repezit eu.
-Doar că îmi pare rău că m-am purtat urât in seara asta.
-Hai, îmbracă-te i-am spus eu îmbunat, și să mergem acasă.

CINCI
De data asta era rândul meu să mă duc la o întrunire aranjată de Marc.
Ca să fie mai conspirativ îmi trimisese un mesaj cifrat: ITIPLACEFOTBALUL1OM, pe care cineva l-a strecurat sub farfuria mea la micul dejun.
În traducere suna: -Ne vedem la banca de la terenul de fotbal la 10 dimineața. Marc.
Când am sosit, el stătea deja in picioare lângă banca noastră. Mi-a dat mâna zicând: -Hai să ne plimbăm un pic!
Am luat-o pe marginea pistei de alergare ignorând pe cei doi sau trei băgători de seamă cărora le venise așa deodată ideea să se plimbe și ei
in urma noastră.
-Felicitări pentru noua ta poziție, Marc! Ai crescut într-o zi cât alții într-un an!
-Da, și am moștenit un cuib de viespi. Mulțumesc dar nu, mulțumesc.
-Cel puțin nimeni nu te poate acuza de arivism. Gândește-te că vei avea urechea comandantului.
-Da? și ce să fac cu ea ? Cred că e astupată cu ceară că n-aude nimica. -E mai ușor sa miști munții din loc decât sa-l faci pe Kneaz Farkaș
să se implice personal in rezolvarea vre-unei probleme.
-Bine ai venit în clubul nostru!
-Cred că sau nu vrea sa mă audă sau e surd de-a binelea!
-Ba aude foarte bine, dar numai ce-i convine. Numele medical al acestei deficiențe este hipoacuzie selectivă.
-Ha, ha, ha! Mulțumesc pentru partea teoretică a lecției dar aș prefera niște indicații prețioase.
-Pardon, mă crezi Geniul Carpaților? Ai acceptat poziția, ești Marcus Antonius! Beneficiile vin la pachet cu slujba.
-Și maiorul?
-Trage de timp și-și păzește pensia. Și tu vei face la fel peste patruzeci de ani.
-Mă îndoiesc că voi mai fi pe aicea atunci, dar mai bine să ne preocupăm de problemele prezentului. Sunt blocat la mantinelă.
Am întâmpinat o împotrivire dârză chiar din prima zi. Nici unul nu face ce le spun. Dau din cap și își văd de ale lor. Ciocan își ținea turma
în ordine numai prin teroare. Mulți mai șchioapătă și acum datorita argumentelor contondente pe care le folosea el.
Eu însă nu știu sa folosesc violența. Marea majoritate nici nu au fortitudinea mentală necesară ca să asculte glasul rațiunii și cred că venirea mea
le-a adus libertate totală.
-Da, libertatea anarhiei. Poate că ar trebui să-i lăsăm să arunce câteva cărămizi prin geamul comenduirii tocmai când Farkaș își bea tacticos
cafeaua de dimineață.
-Ca să aibă de ce să cheme trupele speciale ale Securității? Crezi că avem nevoie de militarizarea unității? Știi bine că orice act de răzvrătire
înaintea marii sărbători de la 23 August ar fi considerat terorism contra statului. Vrei să vezi Jilava pe dinăuntru?
-Ho, ho, Marc, ține-ți caii; chiar te-au stresat băieții așa de tare încât sa-ți pierzi simțul umorului? Crezi că eu nu vreau să merg in permisie?
Desigur că nu e cazul. Dar există alternative.
Marc se opri din mers. -Aștept cu interes!
-Gândește-te!
Cum ți se poate opune ție, unui intelectual, un grup de 100 sau 120 de juvenili ignoranți si needucați, la limita analfabetismului și care funcționează
doar prin instinct de turmă, bazat pe satisfacerea nevoilor elementare?
-116.
-Corect, dar ce-i unește?
Marc se bătu cu palma peste frunte. -Sunt organizați!
-Exact, Marc, sunt mândru de tine!
-Deci, tot ce am de făcut este să elimin organizatorii.
-Asta ar fi un pic cam prea radical. Gen Stalin. Mai degrabă încearcă sa-i reeduci!
-Bineînțeles! M-am exprimat greșit. Trebuie să identific capii rezistenței și să le aduc lumina cea adevărată.
-Mai degrabă să le faci o ofertă pe care să nu poată s-o refuze!
-Perfect, Don Corleone!
-Marc, ai auzit vreodată de banda celor patru radicali?
-Da! Nu erau ăștia trei membri de frunte ai CC al Partidului Comunist Chinez care împreună cu nevasta lui Mao au fost eliminați după ce
tartorul Revoluției Culturale și-a dat obștescul sfârșit?
-Ești perfect informat. Radio Europa Liberă?
-Nu, Vocea Americii. Apropos știi cum răspunde un securist la urarea tradiționala ”Hristos a înviat!”?
-Am fost informat!
-Vocea Americii?
-Nu, Europa liberă!
Am râs amândoi un timp și apoi m-a întrebat: -De ce banda celor patru radicali?
-Ai auzit de clubul celor patru cai?
-Nu.
-Cred că e cazul să-ți diversifici sursele de informație. Maria are limitele ei.
-OK, sunt numai urechi.
-Am sa-ți spun numele celor patru cai dar cred că ar fi bine să stai jos.
Marc dădu din mână nerăbdător. -Mă ții pe jăratec!
-Țin-te bine! Numele lor este Albu, Suru, Murgu și Rotaru!
Lui Marc îi căzu fața. -Dar ăștia sunt toți în blocul meu!
-Aha! Momentul adevărului! Ei bine, ei sunt organizatorii rezistenței. De necrezut, dar acești membri ai hergheliei și-au recunoscut
afiliația de nume și s-au raliat in jurul ei ca valahii in jurul pajurii cu crucea-n cioc. E un fel de societate secretă a analfabeților,
dar cu reguli si jurământ secret ca al masonilor.
-M-ai lăsat mască! De unde știi toate astea?
-Simplă deducție dragul meu Watson! Acum știi ce ai de făcut?
-Dragă Sherlock, îmi vine să te iau în brațe și să te pup!
-Nu te-aș sfătui!
-Perfect! Am să-i convoc și am să discut cu ei. Dar ce ofertă aș putea sa le fac?
-Foarte simplu. Ori se potolesc, ori le faci cunoștință cu Ze Enforcer!
-Ha, ha , ha! Genial! Toți au aflat cum l-ai demolat pe Ciucă Măciucă și le-a intrat frica-n oase.
-Și judecând după numărul băgătorilor de seamă care ne urmăresc acum, vor trage concluzia că aranjamentele au fost deja făcute!
-Ha, ha, ha! Știi ce-l întreabă barmanul pe calul care intră in barul lui și se așază trist la tejghea?
-Nu.
-Prietene, de ce faci fața asta lungă?
-Ha, ha, ha! Uită-te bine la fețele cailor tăi după ce le pui cărțile pe masă!
-Apropos de baruri, să știi că petrecerea mea a fost un succes. Mi-au băut toată băutura și mi-au descoperit și rezervele.
-Aha, s-a dus ”La Reserva del Dueño”!
Marc se uită la mine contrariat.
-Este numele dat de mexicani unei sticle de Tequilla scumpe și greu de obținut. ”Rezerva Stăpânului”.
-Tot respectul, Enforcer! Ești un poliglot!
-Judecând după miasma emanată de Ciucă, tequila ta nu era din agave ci din prune stricate.
-Ce să fac, atât m-a dus portofelul, dar apropos de Ciucă, băiatul tău s-a întreținut o mulțime cu el. Păreau chiar ca doi prieteni intimi.
-Asta explică de ce a venit peste noi la baie ca să-l vadă pe Ionuț gol. N-am stat să-i explic că ăsta e privilegiul meu.
-Da, bietul Ciucă și acum se mai ține de ceafă. Zici că are testicolis.
-Torticolis, și ăsta e rezultatul reeducației primite de la mine.
-N-ai să crezi, dar l-am văzut la bibliotecă cu trei cărți pe masă in fața lui. Se pare că reeducația funcționează.
-Da, și eu am primit de la Mihăiță-n foi de viță lista cu numele analfabeților. N-ai vrea tu să le faci introducerea la operele lui Eminescu si Arghezi?
-Cățeluș cu părul creț? Cred că e prea avansat pentru ei!
-Nu, pe asta cu fură rața din coteț o știu ei de la grădiniță dar poate începi cu alfabetul.
-Grajdurile lui Augias! Cine crezi tu ca sunt eu? Hercules?
-Vad că ești expert in mitologia greacă, dar ai auzit de Socrates?
-Căruia ii plăceau băieții și a sfârșit-o otrăvit?
-Exact, dar a fost și cel mai mare educator al Greciei antice. Generații întregi l-au admirat. Gândește-te cum vei pleca tu de aici cu titlul
de profesor emerit si dragostea tuturor borfașilor!
-Cât despre dragoste prefer femeile, dar poate că ce spui tu are un merit. Marcus Antonius Praefectus Maximus! Sună bine.
-OK, deci îți voi organiza școala; cei patru cai vor fi diriginți de clasă iar tu vei fi director. Nu lăsa titlurile goale să ți se suie la cap!
Eu voi acționa discret și voi veni în inspecție din când in când.
-Și conducerea?
-Herr Farkaș va fi mai mult decât fericit să-și dea apostila și să se împăuneze cu meritele reeducării prizonierilor lui, iar răsplata noastră va fi în ceruri.
-Amin! Pot sa-l înrolez și pe Ionuț?
-Ionuț era deja in clasa a noua și studia clasicii literaturii Române când și-a schimbat domiciliul, dar ți-l împrumut ca profesor auxiliar.
Cu condiția să ai un ochi pe el.
-Care? Stângul sau dreptul?
-Cel cu care-l vezi dacă se abate de la calea cea dreaptă.
-S-a făcut!

ȘASE

Tocmai ațipisem și mă scufundam in lumea somnului când un fluture de un albastru strălucitor, ca din jungla amazoniană, cu corpul si marginile aripilor galbene
s-a așezat pe nasul meu. Am dat cu mâna să-l gonesc dar el revenea mereu cu încăpățânare.
M-a trecut un strănut puternic și am deschis ochii.
Marieta gol-goluță cu sânii ei generoși răspândiți peste pieptul meu era întinsă lângă mine și mă gâdila pe nas cu un puf de gâscă care scăpase dintr-o pernă
în timpul hârjonirilor noastre.
Se uita la mine amuzată cu ochii ei albaștri și râdea in hohote așa de tare că părul lung și galben îi sălta pe umeri.
Acum un an, după ce îi făcusem o curte asiduă și începusem să ne vedem, toți băieții mă invidiau pentru ea și mă întrebau unde am găsit nordica asta superbă.
Avusesem intr-adevăr un noroc nebun s-o găsesc și ea să mă iubească. Eram mort după ea.
-Marius, prostuțule făcu ea, cred că îți priește pușcăria pentru că performanța ta s-a dublat in calitate!
- Dar nici tu n-ai fost mai prejos, i-am zis eu. Uită-te numai in ce hal m-ai adus!
Eram amândoi epuizați și transpirați după ce ne bucurasem de cea mai bună partidă de amor pe care o avusesem vreodată.
Marieta mă așteptase la tren la cofetăria gării și la cinci minute după ce unchiul care ne luase pe toți cu mașina de la peron ne depusese la scara blocului,
eram deja in pat sărutându-ne înfocat.
-Dacă ai fost la fel de stătută ca mine ai fi înțeles de ce am performat peste așteptările tale. Mi-ai lipsit!
-N-ai fost tentat să te consolezi cu vre-un băiețel?
-Nici nu-mi aduce aminte! In primul rând știi din experiența ta personală că-mi plac numai femeile adică tu, și nu băieții și in al doilea rând
s-ar fi aflat imediat și mi-aș fi pierdut orice autoritate. Ca să nu mai vorbesc de ce ar fi zis unchiul când ar fi aflat.
Dar tu mi-ai fost credincioasă?
-Nici n-ai idee câți fanți de Râmnic mă urmăresc, dar eu numai la tine mă gândesc. De trei luni nu mai știu decât de serviciu și de casă.
-Te iubesc, Marieta și de îndată ce ies de acolo vreau să mă însor cu tine!
Marieta se repezi pe mine -Hai sa ne iubim!
-Marieto, ești zăludă? Nu mai am nici un pic de ură în mine!
Marieta își aduse aminte de bancul cu ura si începu sa râdă.
După ce ne-am mai hârjonit un pic, Marieta mă întrebă un pic mai serioasă: -Măi Marius, ce e cu copilul ăla, Ionuț?
-Ce să fie?
-Cât am fost in mașina unchiului tău, el numai la tine se uita. Te sorbea din ochi. Te adoră.
Părea ca un pui de rață pe care l-am văzut la televizor care se ține după o pisică pentru că crede că e mămica lui.
-Practic l-am salvat de la moarte. Un băiat frumușel și fără apărare ca el, ar fi fost distrus repede in locul ăla. Nu e o tabără de vacanță.
Ai fi citit despre el la ziar ca s-a spânzurat nimeni nu știe de ce.
-Și ce ai făcut pentru el?
-Am făcut ceea ce nu aș fi făcut pentru nimeni. L-am luat sub protecția mea. Ți-am scris ca am reușit sa stau singur într-o cameră de două paturi?
Ei bine, l-am luat la mine!
I-am povestit pe scurt trista istorie a lui Ionuț și Marieta m-a îmbrățișat drăgăstoasă: -Ești un înger, Marius!
-Un înger care locuiește in iad! Am vorbit cu unchiul și poate se implică și el un pic ca să-l ajute.
Judecătoarea era mânjită iar avocatul lui nici măcar n-a pus întrebarea cea mai evidentă: ”Dacă a fost o tentativă de omor, ce căuta puradelul
în patul lui Ionuț când era bolnav?”
-Și unde e acum?
-Unchiul l-a dus la stația de autobuz ca să se vadă cu fratele lui, Vasile care a venit și el astăzi de la Moldova.
Va fi o întrunire foarte impresionantă, cu multe lacrimi. L-am invitat pe Ionuț sa vină la noi diseară. N-are unde sa doarmă.
-Poate să doarmă cu noi. Am să-i dau una din pijamalele tale. Trebuie să gătesc ceva. Sărăcuțul de el trebuie să fie flămând. Du-te să faci niște cumpărături!
-Azi e 23 August și alimentarele sunt toate închise, dar uită-te ce e prin frigider.
Marieta s-a dat jos din pat și s-a dus în pielea goală la frigider.
A deschis ușa și am auzit-o exclamând: -Marius aici e jumătate din Gospodăria de Partid!
M-am repezit și eu până acolo. Într-adevăr frigiderul era tixit. -Ura! Suntem salvați! Și mie mi-e o foame de lup!
Am luat-o în brațe și am început amândoi goi-goluți să ne învârtim prin bucătărie râzând. Marieta a amețit prima.
-Marius, zăpăcitule, dă-mi drumul că trebuie sa mă apuc de treabă.
După ce a inspectat iar frigiderul cu gândul la cină, Marieta ca o nevastă conștiincioasă a început sa-și facă planuri.
-Am sa fac zece șnițele de pui, friptură de porc, cartofi prăjiți, frigănele si plăcintă cu mere. Sunt vre-o zece sticle de bere și două de vin.
Pentru aperitiv avem pâine albă, salam, șuncă de Praga si cașcaval tăiat felii. Ce mai încolo-încoace putem să tragem o petrecere de zece persoane!
-Perfect, și dacă din ce rămâne ne faci tu și niște sendvișuri putem să le luăm cu noi mâine. Restul te rog să le iei la tine acasă.
Ai cheia și poți să vii când vrei, dar nu uita că cuibușorul nostru de nebunii e numai pentru noi doi.
-Bineînțeles. Cum crezi că ar putea cineva să intre aici când trebuie să treacă prin fața ușii mereu întredeschise a lui nea Gică, pensionarul de la parter?
Cred că are fir direct cu colonelul, nu crezi?
-Ha, ha, ha! Intuiția ta feminină nu dă greș niciodată. Dar înainte de a te apuca de gătit, hai vino un pic înapoi in pat, pentru că prietenul tău s-a trezit și avem treabă.

Pe la șapte seara au sosit Ionuț și fratele lui, Vasile pe care unchiul îi adusese cu mașina de la Măldărești unde fuseseră să vadă culele.
Erau vizibil impresionați de bunătatea lui și vorbeau despre el ca despre Dumnezeu.
Ascultase cu atenție istoria pătimirilor lui Ionuț și le promisese că va face tot posibilul ca erorile judiciare din acest caz să fie investigate
de autoritățile competente.
Ne-am așezat cu toții la masă și ne-am înfruptat din bucatele de la Gospodăria de Partid.
Vasile ne povestea despre cei patru băieți ai săi și despre copilăria lui Ionuț.
-E mezinul familiei; el e cel mai mic din șapte frați și toți îl iubim ca pe ochii din cap.
Suntem din Bosanci, un sat la câțiva kilometri de Suceava. Tata a murit acum doi ani și dacă Ionut pățește ceva, biata mama va muri și ea de durere.
Sa vă țină Dumnezeu in grija lui domnule Marius pentru că v-ați făcut milă de el și l-ați ocrotit!
Ionut, vizibil jenat de poveștile lui Vasile, ciugulea doar câte un pic din mâncare și mă fixa cu ochii.
-Domnu Vasile, i-am zis eu, să înțeleg că în familia dumneavoastră se nasc numai băieți?
Vasile a râs voios: -Aveți dreptate Domnu Gavrilă, ne-am dorit foarte mult o fetiță si nevastă mea e iarăși însărcinată. Poate avem noroc de data asta.
La opt și jumătate Vasile a plecat la gară ca să prindă ultimul tren de București, iar noi am strâns masa și ne-am pregătit de culcare.
Marieta se tot ținea mereu după Ionuț ca o mămică, având grijă să nu-i lipsească nimic, iar el se uita mereu la mine cu ochișorii lui iubitori, ca și când
mi-ar fi cerut aprobarea.
După ce ea l-a trimis la duș, ne-am sfătuit și am decis să-l punem la culcare pe sofa.
M-a trezit mirosul cafelei. Cafea adevărată de Brazilia. Marieta era complet îmbrăcată și turna cafeaua in cești.
Pe perna din mijloc era un bilet scris de mâna cu stângăcie: Am plecat la gară!
Ne-am băut cafelele la masă.
Marieta era foarte serioasă. -Marius, trebuie să vorbim despre Ionuț. Ceva nu e in regulă cu băiatul ăsta. Abia a mâncat, nu a băut nimic
și tot timpul era cu ochii pe tine. E prea atașat de tine și asta nu e ceva natural. De ce?
I-ai promis ceva, ați făcut ceva împreună? N-are ochi decât pentru tine! N-am văzut încă pe nimeni care să iubească atât de profund pe cineva.
Nici eu nu știu dacă voi putea vreodată să te iubesc cum te iubește el!
Ce puteam să-i răspund?
-Nu i-am oferit nimic, decât un pat în camera mea pentru ca să-l scot din pericol. E foarte fragil și e in mare primejdie.
Îl supraveghez de la distanță, dar nu-i fac nici un fel de favor pentru că toți sunt cu ochii pe mine și s-ar interpreta imediat.
Din cauza asta am și lansat zvonul că suntem veri.
Marieta s-a uitat direct in ochii mei și m-a întrebat: -Îl iubești?
Da, dar ca un frate mai mare.
Ea s-a uitat la mine pătrunzător și mi-a zis: -Sper să nu ajungem într-o zi până acolo când va trebui sa alegi intre mine și el!

ȘAPTE
Cât a durat călătoria noastră de două ore și jumătate cu trenul de la Rm Vâlcea la halta Colibași, Ionuț a stat chircit într-un colț al compartimentului,
morocănos, cu brațele încrucișate, privind înainte.
Nici pe drumul lung pe jos până la poarta penitenciarului nu mi-a adresat cuvântul.
Răspundea monosilabic la întrebările mele și am decis să-l las in apele lui.
Am sosit în campus la 2:45, cu cinsprezece minute înainte de expirarea termenului și Ionuț s-a îndreptat direct către dormitor și s-a întins in patul lui cu ochii închiși.
Eu am despachetat și m-am dus la comenduire ca să văd dacă n-aveam vre-un mesaj. Nu aveam.
Pe drumul de întoarcere am dat nas in nas cu Marc.
-Hallo, Mister Gavrilă, nais miting iu!
-Hai, Marc. Văd că ai început să tocești din cartea lui Leon Levitzki ”Învățați Engleza fără Profesor”. Ți-a recomandat-o Măciucă?
-Of corz! A răsfoit prin ea și n-a putut sa găsească cuvântul Enforcer.
-E slang american. Levitzki a fost educat in British English. Evreu, dar cu lustru.
-Iar mă dai gata cu cosmopolitismul!
-Mai bine spune-mi cum ți-ai petrecut marea sărbătoare. Hai să stăm jos!
Ne-am așezat pe banca din fața oficiului poștal.
-La televizor ca babele. Adică înconjurat de discipolii mei care au urmărit manifestația populară cu mult interes.
Dădusem sonorul la maximum și unii chiar au sărit de pe scaune când Mig-urile 15 au trecut în zbor pe deasupra tribunei oficiale.
După ce au văzut coloanele de blindate, majoritatea au decis că vor și ei în armată ca să se plimbe cu tancul.
La manifestația oamenilor muncii s-au plictisit și au ieșit la o țigară. La masă au primit o porție extra de crenvurști și câte o sticlă de bere caldă
ca să simtă că e sărbătoare. Cum a fost revederea cu prietena ta?
-Cea mai buna partidă de sex pe care am avut-o vreodată, urmată de alte trei reprize. Prin grija unchiului, cina a fost superbă.
Păcat că n-ai putut fi și tu acolo.
Marc se dădu mai aproape de mine mirosind aerul cu nările ridicate. -Mm..delicios parfum! Franțuzesc Și foarte scump. Lasă-mă sa mă gândesc. Fidji!
Creația parfumierului francez Guy Leroche din 1966, modelat după insulele Fiji și parfumurile superbe ale florilor de acolo.
-Corect Marc! I-am dat Marietei cadou un flacon de parfum Fidji, anul trecut de ziua ei.
-Și cum arată fata? Blondă, cu ochi albaștri și cu sânii mari?
-Marc, tu chiar vrei să mă agasezi?
-Ce pot să fac? Visez și eu cu ochii deschiși.
-Mai bine preocupă-te s-o găsești pe Cleopatra. O cunosc. E o grecoaică din Egipt cu piele măslinie, păr și ochi negri și un nas cam măricel.
Expertă in sexul cu generali romani.
Marc oftă și dădu din mână. -Și Ionuț?
-S-a văzut cu fratele lui, Vasile. Unchiul i-a luat la plimbare și le-a ascultat păsurile. Foarte amabil din partea lui. Nu mă așteptam.
-Nu poți să mi-l împrumuți și mie un pic?
-Pe Ionuț?
-Nu, pe unchi.
-Da ce, tu n-ai unchi?
-Am, dar n-a mișcat nici un deget când m-au săltat. E drept că l-am curățat și pe el un pic de bani. Deformație profesională, admit; dar suntem rude și
nu se făcea să-mi poarte pică.
-Marc, viitorul tău e într-un loc numit Las Vegas!
-Marius, tu chiar vrei sa mă agasezi? Îl visez zi și noapte! Am auzit că acolo cântă Elvis.
-Cânta! A murit in 1977 de obezitate și droguri. Dar a fost un geniu al muzicii. Mulți cred că mai trăiește încă și unii chiar l-au și văzut la ferestrele
Casei Albe. Câteodată este văzut și Kennedy. Există și fotografii.
-Bancuri! Să trăiești in America și să fii atât de naiv! Incredibil!
-Bineînțeles, dar mama proștilor e mereu gravidă. Și circulă prin toate țările.
-Are pașaport internațional?
-Bineînțeles! N-a fost și pe la tine pe acasă?
-O fi fost, că frate-miu e cam plecat cu sorcova. Dar cum e cu barza chioară, a prins o slujbă în marina comercială.
-N-aduce blugi de afară?
-Sigur că aduce, dar are o rețea de distribuitori, beton. Toți din Constanța. Probabil că ei te-au dat în gât! Nu le place competiția.
Am râs mânzește. -Da, știu, știu. Ca și statul. De-aia sunt hoții la pușcărie pentru că statul urăște competiția.
-Ha, ha, ha! Bine zis! Cum te împaci cu Ionuț? V-am văzut la intrare și nu păreați în cei mai buni termeni. Credeam că o să vă țineți de mâna.
-Marc! Trebuie să înțeleg că întâlnirea noastră nu e absolut întâmplătoare?
-Nimic nu e întâmplător, dar cât ai fost tu plecat am preluat unele din funcțiile tale. Trebuie să învăț de la cei mai buni ca mine.
-Ai de scris și tu note informative?
-Nu, din fericire n-am fost cooptat încă. Nu prezint interes pentru cei care veghează la siguranța statului. M-am făcut că nu știu să scriu.
-Ha, ha, very funny! Dacă vrei să ajungi la Vegas trebuie să-i convingi că nu cunoști nici limba română.
-Asta va fi mai greu după ce m-ai promovat în funcția de director de școală.
-Nu erai tu profesor de păcănele?
-Nu, dar sunt profesor de poker și atunci poate o să mă trimită la cazinoul Sinaia.
-Poate doar la mănăstire. Jocurile de noroc au fost interzise în 1948.
-Mănăstire de măicuțe?
-Nu-l mânia pe Dumnezeu! De călugări. Știi să faci mătănii?
-Nu, dar știu să croșetez. Pot să fac dantele. M-a învățat mama când eram mic.
-Atunci poate că locul tău e la Arta Populară secția de nevăzători.
-Super! De aia se spune că în țara orbilor chiorul e rege!
-Sper că n-ai să te apuci să-ți scoți un ochi doar ca să vezi dacă e proverbul e adevărat.
-Nu, că-mi trebuie ca să-l supraveghez cu el pe Ionuț. Îmi iau în serios sarcina pe care mi-ai dat-o.
-Apropos de Ionuț; trebuie să te las, că nu știu ce-i mai trece prin cap!
-Pupă-l din partea mea!
Am ridicat din umeri și am apucat să fac câțiva pași când Marc strigă in urma mea: - Marius, unde e Fiji?
I-am strigat înapoi peste umăr: -Pune-l pe Ciucă să-ți aducă cartea de Geografie de la bibliotecă!

Ionuț era în patul lui acolo unde-l lăsasem, și privea trist in tavan.
-Baia e deschisă Ionut, i-am zis, du-te si fă-ți un duș fierbinte.
-La ce să mă duc? Pot să mor și așa.
-Ce vorbe sunt astea Ionuț?
-Da, pe ea o iubești iar pe mine nu!
-Măi Ionuț, tu ai cinci ani? Ești tare de cap? De câte ori să-ți mai spun că ea e prietena mea și viitoarea mea nevastă.
Marieta te-a plăcut iar tu ai fost urâcios cu ea tot timpul și n-aveai ochi decât pentru mine.
Ea te-a citit imediat. Te porți ca o rățușcă care s-a atașat de o pisică pe care o crede mămica ei. Asta poate fi caraghios când ești la grădiniță dar nu
la șaisprezece ani. Ti-ai fixat afecțiunile pe mine dar o să-ți treacă. Într-o zi o să râdem despre toate astea.
Marieta deja m-a întrebat și i-am spus ca te iubesc ca pe un frate iar ea mi-a dat un ultimatum să aleg intre tine și ea. Nu știi cât de fragil ești?
Dacă tu ai păți ceva aici mama ta ar muri de durere. Nu ți-e milă de ea?
Ionuț se îndoi din mijloc ca și când ar fi primit o lovitura sub centură și începu să plângă . Printre suspine mă tot întreba cu voce slabă: -De ce nu mă iubești?
Am scos din piciorul noptierei ultimele doua diazepame. Ionuț le-a luat ascultător și după ce l-am băgat sub pătură a mai plâns liniștit un pic până ce a adormit.

OPT
Septembrie a dus primele burnițe și un vânt rece care cobora de la munte gonindu-i înăuntru pe băgătorii de seamă de la posturile lor din curte.
Relația mea cu Ionuț se răcise considerabil. Vorbeam ziua, dar fără sa ne spunem nimic și seara fiecare se cuibărea in patul lui.
Era amuzant să-l vezi cum se străduia să mă rănească. Știam ca-i sângera sufletul la fiecare altercație dar făcea toate eforturile ca să-mi dea impresia că
era stăpân pe situație și numai ochii îi trădau suferința autoimpusă.
Eu îl tratam egal deși îmi lipsea purtarea lui veselă și afectuoasă dar nici nu puteam să-l las să ne tragă in jos mai mult decât eram.
Accesul meu la telefon era restrâns la ocazionalele convorbiri cu unchiul, dar eram în schimb angajat într-o intensă corespondență cu Marieta care în final
acceptase ideea că: unu, nu eram bisexual și doi, că în același timp nu puteam sa-l abandonez pe Ionuț unei soarte crude.
Nici nu puteam să fac altfel. Nu aveam nici o alternativă. Dacă i-aș fi cerut comandantului să-l ia de la mine, tot castelul meu de cărți de joc s-ar fi prăbușit.

La micul dejun am primit prin curier de la Marc o altă misivă cifrată care suna așa: NUNUMAICUPÎINE12M.
M-am prezentat la ora prânzului la magazia de alimente care avea o sală dezafectată unde se ținea școala de alfabetizare.
-Ce poetic, Marc, i-am zis eu după ce ne-am dat mâna, citezi din Evanghelie? Vrei să începi și un curs de religie?
-Nu, a zis el cu un rânjet până la urechi, asta ar fi prea mult, că și așa de-abia îi mai țin pe băieți la cursul de alfabetizare.
A trebuit sa învățăm alfabetul muzical: ”Abece de e ef ghe, nimeni ca tine nu e! Haș i je ka le me ne, la reeducație!
Am bătut din palme. -Bravo Mozart, poate că în curând vom avea și un cor al juvenililor care să interpreteze faimoasa arie a sclavilor evrei din
Nabucco de Verdi. Sau măcar ultima parte din Mizerabilii de Victor Hugo.
-Ha, ha, ha! Mă supraestimezi. Educația mea muzicală s-a oprit după ce am fost pus în clasa a treia sa interpretez Imnul Republicii la muzicuță.
-Ai cântat fals?
-Da, și a ieșit ceva ca ”Trăiască Regele”.
-Ce hazliu! Am o veste proastă pentru tine.
Kneaz Farkaș a decretat că având in vedere aptitudinile tale de educator vei fi numit temporar ca organizator al orei de Educație Politică.
-Aoleu, asta nu-i de bine! Am învățat de mult că nici o sarcină trasată de sus nu e temporară ci devine permanentă de îndată ce e implementată.
La facultate eu n-am stat niciodată la învățământul politic. Aveam nota cinci la Socialism Științific. Și acum trebuie să studiez clasicii marxism leninismului?
Mai bine mor!
-Văd că din nou va trebui să-ți salvez viața. Țin la tine prea mult ca să te las să mori. Problema ta e ușor de fixat.
-Marius, dragă Marius, știu că nu mă lași să te pup, dar pot să cad în genunchi și să-ți pup mâna?
-Da’ ce e mâna mea? Moaștele sfintei Paraschiva? Și dacă te lași in genunchi în fața mea va trebui să te înnobilez și n-am sabia la mine.
-Nu-ți râde de mine! Ai într-adevăr o soluție?
-Gândește-te. Dacă maiorul ar primi de la comitetul județean o înștiințare că învățământul politic trebuie organizat numai de un membru de partid cu
școala politică la bază, altfel se consideră subminare a teoriei și practicii promovate de la cel mai înalt nivel de partid și de stat?
Marc se bătu peste frunte: -Atunci Farcaș ar avea o epifanie la fel ca Pilat când evreii i-au strigat că nu e prieten al Cezarului!
-Exact, Marc! Și culmea, scrisoarea ar veni de la secretarul doi de la județ pe care-l cheamă... ține-te bine; Tiberiu Modrogan!
-Te rog, lasă-mă sa te îmbrățișez! Am nevoie!
-Marc, stai in banca ta! Am destule probleme cu Ionuț ca să mai fiu raportat că m-am încurcat și cu tine.
-Ce vrea de fapt Ionuț de la tine?
-Nu pot sa-ți spun, sau poate că pot dar va trebui să te împușc după aia!
E suficient să-ți spun că m-a băgat in cofă cu Marieta, dar până la urmă a ieșit bine.
-Bravo! Totul e bine când se sfârșește cu bine!
-Încă n-am ajuns să vedem sfârșitul dar, apropos, l-ai văzut pe noul venit care a sosit ieri?
-Da, un dur de la Ardeal. E un tip arătos și plin de el, un fel de Ion al Glanetașului care nu se dă înapoi de la nimic când e vorba să-și
îndeplinească obiectivele.
-Nu l-au plasat pe fosta ta poziție la Țurcanu?
-Ba da, și Țurcanu e mort de frică că ăsta ar putea să-l submineze ca să-i ia cașcavalul. Camera de două paturi, urechea lui Farcaș, etc.
-N-ar fi imposibil să se întâmple. De cele mai multe ori de ce ți-e frică nu scapi.
-Mi-ar părea și mie rău pentru el; una peste alta e băiat salon.
-Marc, tu știi care-i diferența intre noi și Japonezi?
-Afară de faptul ca ei au ochi oblici si pielea galbenă?
-Nu, ăia sunt Chinezii, dar din punct de vedere al managementului.
-Nici o idee!
-Dacă la ei cineva face bubu, toată lumea se adună și se pune o singură întrebare: ”Cum o fixăm?”
-Și vinovatul?
-Se prezintă imediat, își cere scuze aplecat până la pământ, cu umilință maximă după care e izolat într-un birou micuț și fără ferestre.
Dar dacă cineva la noi face bubu, se face ședință și se pune ce întrebare?
-Cine-i vinovatul?
-Exact, Marc! De aceea tot ce are de făcut al Glanetașului e să-i creeze lui Țurcanu o problemă și după aia să se ridice la ședință și să pună întrebarea.
-Marius, ești un izvor de înțelepciune!
-Mai bine de înțelepciune decât de horum harum.
Marc făcu ochii mari -Cum?
-Ești profesor de Româna și nu știi celebrul vers Eminescian, cel mai obscur din toata literatura Româna?
-Hai că m-ai dat gata!
-Dă-mi voie sa te reeduc. El sună:
”Cu murmurele lor blânde, un izvor de horum harum,
Câștigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum”
-N-am înțeles nimic!
-Din cauză că ai dormit la ora de Latină.
-Da, dar ce latină de baltă am făcut noi la Iulia Hașdeu! ”In patria nostra multe silve sunt”. Nici acum nu știu ce înseamnă.
-Ceva cu patria și pădurile. Eminescu însă a studiat Latina la Viena și avea de învățat de la bătrânii lui dascăli declinarea pronumelor.
Ei tot le recitau cu murmurele lor blânde dar el era mai mult preocupat să se gândească la misterioasa lui Clotildă.
-Și nervum... cum ii zice...?
-Da, nervum rerum gerendarum e elementul care pune in mișcare toate lucrurile. Care este acela?
-Banii?
-Excelent dragă Marc. L-ai bătut pe Perpessicius!
-Cine mai e și ăla?
-Nu contează, dar ai să înțelegi totul dacă-ți aduci aminte ce-i spune Hamlet prietenului lui, Horațiu in actul I.
-Hmm, citez din memorie: ”Mai multe-s pe pământ și-n cer Horațiu decât cele cuprinse-n a ta filozofie”.
-Bravo, Marc! În aceasta frază se cuprinde toată înțelepciunea! Amintește-ți numai că atunci când înțelegerea ta nu vrea sa accepte ceva
drept adevăr, nu înseamnă că nu e adevărat ci doar că înțelegerea ta și-a găsit limitele.
-Ce bine le zici tu bibicule, mai rar cineva!
-Bravos, eu te școlesc și tu mă bagi in Caragiale! Dar apropos, cum se descurcă Ionuț cu elevii?
-Super! Are o memorie de elefant! Le povestește din memorie operele lui Creangă.
Nu prea le-a plăcut Poveste: Prostia Omenească pentru că unii se recunoșteau în ea, dar când au ajuns la Harap Alb și calul care mânca jeratec,
Ionuț i-a captivat pe toți. Acum sunt la Amintiri din Copilărie. Ce-l iubeau înainte, dar acum sunt topiți după el.
-Bravo, are nevoie de fani ca să-și mai întărească imaginea despre sine. Tu doar ține ochiul tău magic pe el și încurajează-l!
-Văzut și făcut tovarășu inspector!

NOUĂ
L-am văzut de departe pe Țurcanu care era la poarta pușcăriei și se plimba în sus și-n jos ca un leu in cușcă.
Fostul șef al lui Marc era un machedon de la Babadag, scund și cu ceafa groasă, nepot al clanului Becali, magnații urdei și regii brânzei,
care aveau nenumărate stâne de oi pe teritoriul Dobrogei. Se afla la Colibași pentru speculă cu produse lactate.
Când am ajuns, Țurcanu ne-a făcut un semn discret și a intrat în ghereta portarului, care la acea oră era goală.
Era construită in formă de cub, surprinzător de spațioasă pe dinăuntru, și avea o bancă care înconjura trei dintre pereții interiori.
Locul perfect pentru o întâlnire conspirativă.
Ne-am așezat toți trei comod, față-n față și ne-am dat mâna. Țurcanu era jenat și părea că nu știa de unde să înceapă.
Ca să spargă gheața Marc l-a întrebat -Ce mai faci Viorele? Cum ați ieșit la numărătoarea inventarului?
Îmbărbătat, Țurcanu și-a dat drumul la voce.
-Păi tocmai asta e Domnu Marc; că nu ne mai iese de loc!
-Cum așa?
-La pături mai e cum mai e, dar la cearșafuri nu ne ajungem de loc. Când le aduc de la spălătorie îmi lipsesc zece. Le-am înlocuit din rezerva de urgențe și
la următoarea spălare lipseau cinsprezece. A ieșit cu bătaie intre băieți ca să apuce unul.
Pe urmă la prosoape aceeași poveste. Când să se ducă la baie nu și le găseau. Tot timpul e scandal. Le dispar ba țigările, ba cărțile de la bibliotecă, ba
săpunul de acasă.
-Nu ții inventarul sub cheie?
-Ba da, cum să nu. Am lacăt pe ușa debaralei și numai eu am cheile.
-Și noul venit e tot timpul sub ochii tăi?
Țurcanu se uită la noi cu uimirea întipărită pe fața lui colțuroasă de cioban balcanic.
-Cine, Joarză Ioan?
Marc și cu mine ne-am uitat semnificativ unul la altul. -Ioan îl cheamă?
-Da, de ce?
-Nimic special. Știi tot timpul unde se află?
-Da, e cu mine la toate acțiunile. Pare un pic încrezut dar e foarte amabil și săritor și vorbește frumos. Stă mereu pe lângă mine.
-Se înțelege bine cu băieții?
-Da, petrece tot timpul cu ei și le face tot felul de servicii. Numai din când in când se mai duce pe la bucătărie unde are niște prieteni.
Tot din Ardeal.
-Ai numele lor?
-Da, e unul Jozsef Barta si altul László Csaky.
-Secui?
-Da, Barta de la Miercurea Ciuc si Csaky de la Târgul Secuiesc.
-Și de ce se află aici?
-Asta nu mai știu Domnu Marius.
-Se pare ca ăștia trei iți cam tund blana, făcu Marc.
Țurcanu, animat de idee își trecu repede mâna prin părul cârlionțat căutând o urmă de tunsoare și se uită la mine îngrijorat.
-Vă rog mult pe dumneavoastră să mă ajutați Domnu Marius, făcu el; înțeleg că sunt lucrat.
-Da, de cineva care vrea să-ți ia poziția. Pretextul va fi că nu ești in stare să ai grijă de inventar.
-Bănuiam eu asta, dar chiar să-mi fure din lucruri?
-Nici mie nu-mi plac hoții, am spus, așa că vom face tot ce vom putea pentru tine.
-Dar oare cum sunt ei în stare să-mi intre în magazia închisă cu broască și cu lacăt?
-Asta urmează să aflăm noi.
-Mulțumesc Domnu Marius, și să știți că și familia mea va avea grijă de dumneavoastră.
-În ce sens?
-Să nu vă lipsească niciodată brânza din meniu!

-Gata, ne-am procopsit făcu Marc după ce ne-am întors la școala de la magazie, problema brânzei e rezolvată.
-Deci de unde vrei să apuci cealaltă problemă dragă Watson?
-De la coana Maria care trebuie să ne deschidă dosarele celor doi bozgorași. Pun pariu ca sunt borfași de profesie.
-Și dotați cu scule pentru desfacerea lacătelor.
-Sau cu iarba fiarelor care deschide orice încuietoare.
-Am senzația că ne va trebui iarăși aparatul cu blitz al comandantului. De data asta însă va trebui să ne facem rost de film.
-Și asta repede până nu organizează Joarză a Glanetașului vre-o ședință de colectiv.
-Deci ăsta-i planul pentru mâine. Până atunci însă vreau sa te întreb ceva.
-Shoot!
-Marc, știi care-i diferența intre capirinia si capoeira?
-Am auzit de capirinia. Anul trecut în iulie eram pe plajă la Hotelul Amfiteatru de la Neptun.
Locul colcăie de străinezi și plaja e îngrădită, dar m-a strecurat înăuntru cu ajutorul unui prieten de la pază cu condiția sa-mi țin gura și să mă fac că sunt francez.
Am împrumutat un prosop de plajă de la boxă când valetul nu era atent și după câteva căutări mi-am întins prosopul lângă o gagicuță de optsprezece ani din Bordeaux
care-mi făcea ochi dulci.
Am pălăvrăgit un pic și tocmai mă pregăteam să-i fredonez șlagărul internațional ”Vule vu cușe avec moa se soar?” când a venit barmanul să-l trezească pe taică-său
care dormita alături intr-un șezlong.
Babacul a luat paharul pe care i-l întindea barmanul și a băut din el cu poftă, după care cu o mină dezgustată l-a vărsat furios pe nisip și a început sa-i frece ridichea
lui ăla într-o franceză de mitralieră. Am prins numai cuvântul capirinia.
Barmanul s-a repezit să plece și a venit înapoi cu o sticlă de rom cubanez de cea mai bună calitate dar n-a fost in stare să-l calmeze.
Musiu Bordeaux i-o arăta cu degetul de parcă ar fi fost arma crimei si răcnea: -Me se ne caciasa! Me se ne caciasa!
Mi-a părut rău de cocteilul care avea in el cuburi de gheață și felii de lămâie verde; trebuia să fi fost delicios.
-Bordeaux avea dreptate. Capirinia e băutura națională a Braziliei și se face cu caciasa care e un alcool tare, distilat din sucul nefiert al trestiei de zahăr,
în timp ce romul se face din molasa care rămâne după ce se e extrage zahărul. Nu au același gust.
La caciasa se adaugă zahăr fin, gheață, suc și felii de lămâie verde care spre deosebire de lămâia normala se numește chaux in franceza și limoncello in italiană.
-Da, și după ce că m-a lăsat cu gândul la superbul coctail mi-a stricat și romanța, pentru ca a luat-o pe fie-sa de mână și a plecat să se calmeze la ei in apartament.
M-am uitat lung după ea și neavând ce face a trebuit să mă reprofilez pe nemțoaice dar cum eu nu știu germana...
-Bietul de tine!
-Merci pentru lecție; și cealaltă ce e? Tot o băutură?
-Nu, este arta marțială braziliană numita capoeira care se pronunță capuera.
A fost inventată de sclavii negri fugiți de pe plantațiile din Brazilia și e bazată pe un dans ritual din Angola. E o metoda de luptă cu mâinile goale care i-a
ajutat sa supraviețuiască în condițiile neiertătoare ale junglei braziliene și să înfrângă și poterele trimise pe urmele lor.
Cu timpul au format adevărate așezări ca-n vestul sălbatic la care s-au adăugat alți sclavi fugiți, și albi care trăiau în afara legii.
Cei care o practicau la oraș erau temuți și i-au introdus muzică și cântece pentru ca să se creadă că era un dans.
-Ce țară fascinantă Brazilia! Și ce cafea bună vine de acolo! Dar e prea sălbatică. Vorbesc spaniola?
-Nu, portugheza pentru că le-a fost dată de Papa de la Roma printr-o greșeală de cartografie atunci când a împărțit lumea între Spania și Portugalia.
Marc se uita la mine cu gura căscată.
-Da! În anul 1493, la un an după ultima călătorie a lui Columb in America, Papa Borgia care era un spaniol din Valencia a tăiat pământul în două ca pe un măr
de-a lungul unui meridian aflat la 100 de leghe vest de insulele Azore și tot ce era la est a fost declarat posesiune portugheză și ce era la vest, posesiune spaniolă.
Regele Portugaliei însă n-a fost de acord pentru că voia sa protejeze căile lor de comunicare cu India de-a lungul coastei africane și a cerut mutarea liniei
cu 273 de leghe către vest. În felul asta a obținut Brazilia.
-Cum așa?
- Uită-te pe hartă! Nordul Braziliei iese in ocean ca un pinten și astfel era inclus în aria de dinăuntrul liniei de demarcație.
-Ce tupeu la catolicii ăștia! Să-și împartă lumea intre ei ca pe un măr ! Cine-a mai auzit? Și cum se joacă capuera?
-E o combinație de dans, muzică, cântec si acrobație și are propria ei filozofie. Îi învață pe practicanți cum să se auto-disciplineze, să fie încrezători in puterile lor,
să se mențină in formă și să se respecte pe sine înșiși.
-Bine, și practic?
Se începe cu poziția statică numita ginga, pronunțată jinga.
Piciorul stâng pășește înainte, iar dreptul înapoi cu brațul drept ridicat protector in fața feței, după care picioarele se așază paralel în poziția de bază
cu o distanță intre ele mai mare decât umerii și se schimbă intre ele, cu mana stânga protejând fața. Această mișcare se repetă mereu ca un pas de dans.
Din poziția de bază cu picioarele paralele urmează lovitura cu piciorul la față care se numește meia lua frente sau semiluna frontală.
Piciorul se ridică urmând un arc de cerc în sus și după impact revine în poziția de bază.
Manevra defensivă e o cădere controlată în care îți protejezi fața cu o mână și te lași in jos sprijinit pe mâna cealaltă, întinzi piciorul de aceeași parte înainte,
îl deschizi și trimiți piciorul opus intr-un arc de cerc care te întoarce cu 360 de grade în jur, înapoi în poziția de bază.
Sunt zeci si zeci de stanțe si 18 grade de ierarhie pentru practicanți.
-Fascinant; nu vrei să organizezi o școală de capuera?
-Ba da, dar numai pentru câteva persoane selecte.
-Va fi grozav pentru Ionuț ca să-și crească stima de sine și să învețe autodisciplina!
-Exact Marc; pe tine te interesează?
-Mănânci calule ovăz? Of corz!

ZECE
János Balint era un băiat înalt, cu alură sportivă, originar din Cluj, afabil și elegant îmbrăcat și numai pomeții pronunțați ai obrajilor
ii trădau originea etnică.
Era oaspetele statului la Colibași în blocul nostru, pentru că rănise pe cineva important într-o bătaie la restaurant în urma unor insulte rasiale.
Ne respectam reciproc. El era un intelectual, expert in poezia lui Petőfi Sandor, vorbea perfect românește și îi plăceau glumele cu unguri.
Ne-am strâns mâna și ne-am retras în colțul verde care dădea spre pădurice.
După ce ne-am așezat confortabil pe un trunchi de copac i-am spus: -János, am citit că Petőfi n-a murit in 1849 in bătălia de la Albești ci a fost
capturat de trupele țarului și dus în Rusia. Ce frumos ar fi să se găsească poeziile scrise de el in captivitate! Ceva ca ”A înviat marea”.
János a oftat. -Ce mare poet s-a pierdut! Sufletul lui se zbuciumă și acum pentru nația maghiară. Dar nu cred că e adevărat. E ca într-o poveste.
Cine știe pe unde a pierit? Sărmanul n-a mai ajuns să fie îngropat in pământul pustei natale așa cum și-a dorit.
Dar hai să ne mai descrețim frunțile un pic.
Ai mai auzit vre-un banc cu unguri?
-Cum să nu! Jancsik se duce la brutărie si zice: ”-Dai la mine două pâine.” Brutarul zice: „- Nu măi Jancsik, se spune dă-mi două pâini!”
”-A, bine atunci dai la mine doi pâine!”
-Ha, ha, ha! Stai să-ți spun și eu unul. György își serbează aniversarea căsătoriei. Toți băuseră bine și erau veseli și György se ridică în picioare
să țină un toast. ”Draghii mei. Azi serbez trizeci di ani de când trăiesc cu nevasta ăst al meu.” Ion îi strigă de la colțul mesei:
”-Nu, măi György, se zice cu a mea!” György se scarpină-n cap. ”-Apăi cu a ta numai de vre-o zăce.”
-Bună! Doi ciobani pășteau oile pe un deal și unul zice: ”-Măi Gyuri, vaca ta fumează?” ”-Da oari tu te-ai bolunzit mă Vasile? Cum să fumeze mă vaca?”
”-No, atunci săi mă că ți-o luat foc grajdul!”
-Ha, ha, ha! Bune bancuri. Dar ia zi măi Marius care-i baiul?
-Păi avem nevoie de un vorbitor al nobilei limbi a lui Petőfi.
-Vrei să traducem ceva?
-Nu, aș vrea să traducem pe cineva!
-Știu că-ți place să vorbești cifrat dar asta sună ca o dandana sexuală.
-Apreciez finețea expresiei și văd că ai citit ”D’ale Carnavalului” dar e vorba numai de o incursiune lingvistică. Îi cunoști pe Jozsef Barta zis Jósika
și pe László Csaky zis Loczy?
János se strâmbă cu dezgust. -Da, secui, nu-mi place de loc de ei. Sunt niște escroci.
-Unul a spart casa preotului reformat de la Târgu Secuiesc și celălalt a jefuit Căminul Cultural din Miercurea Ciuc. Au intrat cu chei potrivite sau
cu șperaclu.
-Da, spărgători de meserie, iar acum cojesc cartofi la bucătărie.
I-am povestit dilema lui Țurcanu.
-Avem nevoie să știm ce plănuiesc. Ei vorbesc între ei fără teamă că ar înțelege cineva ce zic.
Când te adresezi lor, te reped imediat cu un ”Nem tudom rumanom!” Poți sa ne ajuți un pic cu partea lingvistică?
-Da, cum de nu! Orice ajutor pentru o cauză bună. În spiritul lui Petőfi!
-Mulțumesc. Și ce impresie ai tu despre ei?
-Doi zeloți! La ei acasă dorm înfășurați in steagul Ungariei Mari. Csaky n-a furat nimic de la căminul cultural. Nici n-avea ce să fure.
În schimb a făcut găuri în toți pereții cu ciocanul și dalta căutând comorile ascunse de străbunicul lui. Dar n-a găsit nimic.
-Străbunicul?
-Da, străbunicul lui din partea mamei a fost groful Átalfalvi Orbán care era și szolgabíró adică solgabirău de Csíkszereda, Miercurea Ciuc in
Comitatul de Ciuc; Csík vármegye. Se zice că ar fi strâns averi colosale dar nu era prost să le îngroape in pereții conacului când s-a retras
în Ungaria la 1918.
-Și Barta?
-El a intrat la preotul reformat duminică dimineața ca să fure singura copie a Bibliei Vizsoly numită și Biblia Károli care se află in Ardeal.
Este o carte de o valoare inestimabilă, tipărită in 1589 după traducerea făcută de pastorul calvinist Gáspár Károli din orașul Göncz, fiind prima Biblie
în limba maghiară.
Traducerea Bibliei s-a făcut din versiunile în Latina Vulgata și Septuagint iar analiza lingvistică arată că la Vechiul Testament au lucrat cel puțin patru persoane
dar Evanghelia a fost tradusă exclusiv de Károli din Latină, folosind și texte din greacă și ebraică.
Versiunea originală se păstrează in satul Vizsoly din Ungaria.
Ceea ce nu știa Barta e că Biblia are 2,412 pagini, constă din trei volume legate în piele și cântărește mai mult de 8 kilograme.
Cel mai prețios e volumul unu care include primele 28 de cărți din Vechiul Testament, care e împodobită cu stema și simbolurile Regatului Ungariei.
Degeaba a scotocit el locuința pastorului până ce a fost prins de enoriași, deoarece cartea era ținută într-un seif în biserică, chiar sub altar.
E atât de grea că nici n-ar fi putut s-o scoată din casă neobservat. Și pe urmă ce-ar fi putut să facă cu ea? S-o vândă la piață?
-Da, se pare că cei doi borfași nu sunt nici prea deștepți.
-Desigur! Și le place să se laude. N-o să fie prea greu să-i fac să vorbească. O să aflu unde-și țin ascunsă prada.
-Bravo János, ești o bijuterie de băiat! Și pe deasupra și un adevărat intelectual. Vom fi în stare să susținem status quo fără să tulburăm apele!
Iar cât despre Ioan al Glanetașului, compatriotul nostru, el va afla că intrigăria si fofilarea nu merg întotdeauna și pot chiar să dea chix.
Va trebui sa-l reeducăm ca să-i mai tăiem puțin din ambiție.
-Cum îi ziceți voi lui Joarză?
-Îți recomand să citești romanul ”Ion” de Liviu Rebreanu. Te va ajuta să-i înțelegi mai bine caracterul.

În aceeași seară a avut loc deschiderea oficială a școlii de capuera.
După ce au învățat bine ginga, cei trei elevi ai mei voiau imediat să treacă la lovitura semilunii, dar i-am pus să repete de mai multe ori eschiva.
După asta ne-am împărțit in perechi: Marc si Ionuț care n-aveau probleme cu flexibilitatea făceau alternativ semiluna și eschiva în timp ce eu
îl treinam pe Țurcanu care era ceva mai butucănos.
Totul a mers bine până când Ionuț căruia-i plăcea grozav acest nou joc și era foarte nerăbdător, n-a mai așteptat ca Marc să intre complet in eschivă și
a executat arcul de cerc, troznind-ul cu vârful piciorului peste brațul de apărare. Marc și-a pierdut echilibrul și s-a dat peste cap aterizând pe cotul stâng.
Ionuț s-a repezit la el panicat că l-a omorât, dar Marc s-a ridicat iute de pe podea ținându-se de cot și i-a dat mâna în semn de împăcare.
-Ce bine cu apărarea asta! zise Marc. Cred că dacă nu ridicam brațul, Ionuț îmi muta falca din loc.
Și mie îmi cam sărise inima și am crezut pentru un moment că Marc își scrântise cotul. Ionuț era și el speriat dar bucuros că totul se sfârșise cu bine.
Am intervenit cu fermitate.
-Trebuie să avem în vedere potențialul letal al acestei arte marțiale, și securitatea fiecăruia trebuie sa fie prima noastră prioritate.
Acest incident trebuie să fie o chemare la vigilență pentru noi toți!
Să facem acum o pauză pentru partea teoretică!
-Trebuie să nu uităm că în capuera flexibilitatea, iuțeala mișcării și chiar decepția numită malicia sunt mai importante decât forța musculară.
Este mai important să scapi prin eschivă decât să încerci să blochezi un atac.
Capoeriștii brazilieni sunt uimitori la capitolul ăsta. Ei trec la milimetru unul pe lângă altul purtând în mână lame de cuțit, dar chiar și fără asta, o lovitură în
zonele vitale: capul, gâtul și plexul pot să fie mortale.
Atât capuera cât și Karate sunt arte marțiale. Cu toate acestea sunt diferite ca noaptea cu ziua.
Karate care înseamnă cu mâna goală a fost introdusă in Japonia de cei cărora le era interzis sa aibă arme.
Ea avea la origine o formă de Kung Fu numită cocorul alb, care își are originea in sudul Chinei. Practica e fundamentată pe ki hon care înseamnă baza.
Cuprinde stanțe, lovituri cu mâna și cu piciorul și blocuri.
Capuera e mai mult ca un dans sau joc decât luptă.
Presupune istețime conștientă și abilitatea de a sesiza devreme pericolul și de a-l înfrunta cu calm și decepție.
Capoeristul e tot timpul în mișcare alternând poziția ginga astfel încât el să nu fie o țintă imobilă, ușor de lovit.
Folosirea mișcărilor evazive îl face pe adversar să nu fie sigur când să lovească. Mișcarea continuă cu întorsături și răsuciri îl pune in dificultate pe oponent.
Alternarea atacului cu apărarea și mobilitatea în mișcare dă capoerei fluiditatea și impresia de coreografie.
Karate poate de asemeni să fie mortală dar intr-un mod diferit.
Se bazează mai mult pe lovituri controlate cu mâna și piciorul și mai puțin pe mișcare dar folosește puterea minții, meditația și autodisciplina pentru a concentra
toată forța într-o lovitură decisivă.
S-au organizat multe meciuri între capoeriști si karatiști, dar nimeni n-a putut încă să dea un verdict și să spună dacă una e superioară celeilalte.
Eu personal prefer capoeira pentru că e mai atletică și te ține tot timpul in mișcare.
Cred că e de ajuns pentru astăzi!
Mâine vom învăța alte mișcări. Pregătiți-vă să transpirați!
Când m-am întors de la baie, Ionuț era tot acolo unde-l lăsasem, în mijlocul camerei, exersând cu entuziasm fluiditatea mișcării de ginga.
Numai stingerea luminii la ora zece l-a silit să se ducă la culcare.

UNSPREZECE
Țurcanu s-a strecurat cu greutate printre cele două rânduri de mese de la cantină și când a ajuns la capătul meu de masă și-a luat locul pe care i-l rezervasem.
Eram în seria a doua la prânz și toți cei care își luaseră deja mâncarea se înghesuiau pe bănci iar cei care nu apucaseră să se așeze se împingeau
unul pe altul, cu tăvile in mâini, căutând un loc disponibil.
-Ce mai faci Viorele, l-am întrebat. Ai mâncat deja?
Țurcanu dădu din cap afirmativ.
-Domnu Marius, făcu el cu grăbire, ați mai făcut ceva cu cazul meu? Sunt la capătul puterilor.
Dacă nu le dau un răspuns acum, în seara asta, vor organiza un miting. Ce e de făcut? Sunt disperat!
-Si Joarză ce are de zis?
-S-a dat de partea lor și este printre cei care strigă cel mai tare.
-Știi care este patul lui?
-Sigur, este al doilea pe stânga după intrare.
-Bine! Uite ce ai de făcut. Chiar acum după ce te întorci, îi chemi pe toți la o adunare fulger. Trebuie să i-o iei înainte lui Joarză.
Le spui că mâine vor avea toate răspunsurile și vor afla tot ce s-a întâmplat.
Dacă nu vor fi satisfăcuți, le promiți că mâine vei ceda poziția de capo celui pe care îl consideră ei cel mai capabil.
Trebuie să fii foarte convingător și să nu te întinzi la vorbă. După ce le dai anunțul, te retragi.
-Dar mâine mergem cu toții, cu tot blocul la cules de cartofi.
-Exact! Joarză va crede că blufezi. Dar mâine vei avea dovada! Ai o pătură sau prosop de culoare roșie?
-Da, de ce?
-Mâine dimineață îi lași pe toți să se suie in autobuz și tu te întorci ca să faci o ultimă verificare și întinzi pătura pe patul lui Joarză, după care închizi ușa.
-Și după aia?
-De restul ne vom ocupa noi.
-Bine Domnu Marius, mă las in grija dumneavoastră.
Țurcanu a dat să se ridice și a făcut o grimasă de durere. -Vreau să vă rog să nu mai vin la lecția de capuera pentru un timp. Cred că mi-am întins articulația șoldului.
-Nici o problemă Viorele, poți să vii când vrei tu.

Înainte de închiderea cantinei la ora două ne-am strecurat pe ușa din spate a magaziei, folosind cheia originală păstrată de Maria, secretara Comandantului
in fișetul de chei.
Cei doi bozgorași erau destul de ocupați cu strângerea veselei și rearanjarea meselor și băncilor din sala principală ca să mai treacă și pe la camera comorilor.
Ce-i drept, trebuia să le recunoaștem meritele. Înăuntru sacii de cartofi, ceapă și fasole erau aliniați ca soldații la paradă, iar pungile de zahăr făină și orez, borcanele de
murături și conservele de mazăre și roșii, erau aranjate meticulos pe rafturi și dădeau mai curând impresia unui magazin sătesc decât a unei magazii de alimente la pușcărie.
Și, bineînțeles, la loc de onoare se afla o ladă mare de placaj în care se aflau împăturite frumos vre-o treizeci de cearșafuri albe, un teanc de fețe de pernă,
unul de prosoape de baie și chiar unul de izmene verzi, curate și călcate. Alături, într-o lădiță mai mică se aflau pachete de țigări, brichete, săpunuri fine
și chiar și un ceas de mâna. In spatele lor, prins in ținte pe perete era întins un steag unguresc care avea pictat pe el stema țării secuilor.
Le-am tras repede o poză și ne-am grăbit să ieșim și să ne întoarcem la intrarea principală, dar nu înainte de a lăsa la vedere un bilet pe care scria:
SALUTĂRI DE LA ZE ENFORCER!
După ce am ieșit afară, am așteptat un pic și am intrat înăuntru pe ușa din față tocmai la timp ca să-i surprindem pe cei doi eroi care veneau înapoi
de la tezaurul lor din magazie, panicați și cu biletul meu in mâna.
Nici n-au pășit bine înăuntru și Mark i-a orbit cu blitzul.
László Csaky a făcut un pas spre noi și eu i-am zis ironic: - Szia Loczy! Hogy vagy? Beszélsz románul?
Csaky s-a uitat la mine cu ură și a șuierat: -Büdös román! in timp ce se apleca să-și scoată șișul din teaca fixată in jurul gleznei.
-Măi Loczy, i-am zis eu, ai grijă măi cum umbli cu cuțitele de bucătărie că s-ar putea sa te rănești!
Orbit de furie, Csaky s-a repezit la mine țintind cu briceagul direct in mijlocul abdomenului meu.
M-am aplecat înainte, l-am apucat de braț cu mâna stângă, și alunecând-o repede în jos i-am prins articulația mâinii intre degetul mare și cel mijlociu.
El a încercat să împingă înainte dar i-am aplicat un upercut sub bărbie cu dreapta care i-a dat capul înapoi și în același timp am răsucit strânsoarea
înspre stânga, apăsând iute lama cuțitului in jos cu antebrațul.
Loczy a fost forțat să-i dea drumul și eu l-am prins iute de mâner, după care i-am dat un brânci in piept care l-a trimis la podea.
În timpul ăsta, Barta, strigând: Véres román! s-a repezit la Marc, care din poziția de bază i-a servit o semilună în piept cu piciorul drept, făcând-l să se
îndoaie din șale după care l-a pus in genunchi cu o lovitură bine plasată în ceafă.
Am tras banca in fața lor și ne-am așezat pe ea. Marc le-a arătat camera și eu le-am spus apăsat: -Avem aici dovada nelegiuirilor voastre!
Mâine vă veți afla in cătușe și pe șosea în autobuzul de Târgu Jiu! Acolo puteți să-i țineți companie lui Ciocan.
Jósika și Loczy s-au uitat unul la altul îngroziți.
-Ce credeați c-o să primiți pentru hoțiile voastre? Ce v-a promis Joarză că o să vă dea?
Ignorând cotul pe care Loczy i-l înfigea în coaste, Barta răspunse cu voce joasă: -A zis că vorbești cu Comandant să ne lase acas de Crăciun.
-De Crăciun veți fi la Tg Jiu dacă nu faceți imediat ce vă spun!
Csaky s-a uitat cu ură la mine și a șuierat printre dinți: -Și ce aceea?
-Luați cele două lădițe și vă duceți cu ele la dormitorul lui Joarză. Patul lui e al doilea din stânga și e acoperit cu o pătură roșie. Le puneți pe patul lui
și va întoarceți la cantină. S-a înțeles? La ora cinci trebuie să mă prezint la comandatură. Trebuie să iau cu mine și camera de fotografiat?
-Nem, nem, kérem nem!
-Măi Loczy, ia zi tu după mine! Imádom Romániát!
Lui Loczy i s-a congestionat fața și s-a uitat la mine cu o ură viscerală. Buzele îi tremurau dar nu era in stare sa scoată nici un sunet.
-Bine, Loczy, i-am zis, te iert de asta, că chiar dacă o spui tu și de zece ori, tot n-o crezi, dar pentru asta șișul se confiscă că oricum nu știi să umbli cu el.
Dacă-ți trebuie, te duci la comandant să-l ceri înapoi. Va fi in seiful cu cheile de rezervă. Care e încuiat. Dacă-l găsesc deschis știu la cine să vin.
Data viitoare vă iau și sculele! Hai, lipsiți din ochii mei!
Cei doi bozgorași s-au adunat de pe jos și au intrat tiptil, tiptil înapoi in magazie.

La șase a venit autobuzul de la câmp și toți juvenilii s-au dat jos cu larmă mare, cu Joarză sigur de victorie in fruntea lor și s-au îndreptat către dormitor.
La urmă a coborât și Țurcanu, mergând încet și cu nasul in pământ. Se resemnase cu soarta lui.
În dormitor era mare hărmălaie. Dintr-odată însă s-a făcut liniște. Am intrat și noi ușor, ușor pe ușă și ne-am proțăpit într-un colț.
Băieții stăteau în semicerc în jurul patului lui Joarză uitându-se fix la el, iar el, pierdut printre ei, se uita cu gura căscată la cele două lădițe ca și cum ar fi
fost picate din cer. Toată harababura arăta ca o scenă ruptă din filmul Agonie și Extaz.
Încet, încet cercul de fețe amenințătoare a început sa se strângă în jurul lui Joarză iar el și-a pierdut cumpătul și împingându-se panicat printre cei
din spatele lui, a zbughit-o pe ușă afară.
Țurcanu se uita la noi din celălalt colț al camerei cu uimire și adorație de parcă am fi fost reîntruchiparea sfinților apostoli Petru si Pavel.
I-am făcut un semn și el și-a revenit din stupoare și a preluat cu autoritate conducerea, cerând băieților să formeze un rând către spatele dormitorului
și să se prezinte unul câte unul la el ca să-și recupereze posesiunile.
Am ieșit amândoi discret afară și in timp ce mergeam Marc m-a întrebat: -Oare al cui să fi fost ceasul de mână?
-Al lui Țurcanu, desigur. Nu l-ai văzut la mâna lui? E un ceas rusesc Raketa din 1968 sau 69 cu optsprezece rubine. Desigur, o bijuterie de familie.
-Dar de când fac rușii ceasuri?
-De când i-au luat la ei pe toți inginerii și tehnicienii nemți capturați in 1945.
Dintr-odată au început sa facă automobile Pobeda, Moskvici și Ceaica, aparate de fotografiat Leica, Zorki, Zenit, Fed, ceasuri Sputnik, Raketa și Vostok pentru scafandri
rezistente pana la 200 de metri adâncime, rachete spațiale și sateliți.
Cel mai dorit ceas sovietic este însă Șturmanskie, un ceas conceput în mod special pentru Iuri Gagarin in 1960. Știi de ce s-a antrenat Gagarin în cele mai grele
condiții posibile și a trecut și toate testele necesare ca să zboare in spațiu?
-Nu.
-Ca să fie pentru 108 minute afară din Uniunea Sovietică!
-Ha, ha, ha!
-Da, și același ceas a fost purtat și de cosmonauta Valentina Tereșkova când a zburat trei zile în jurul Pământului în iunie 1963.
-Dragă Sherlock, ești o enciclopedie ambulantă! Eu nici n-am văzut că Țurcanu purta ceas la mână darămite să-i mai știu și marca.
-Asta pentru că n-ai spirit de observație, dragă Watson. Știi povestea cu spiritul de observație?
-Nu.
-La facultatea de Medicină în noul an de studiu, are loc prima lecție de anatomie pe cadavru.
Asistentul, un distins profesor cu papion și barbișon, pentru care era poreclit pe ascuns de studenți ”Al Țapone” îi întreabă pe boboci dacă știu care sunt
condițiile esențiale pentru ca să fii un bun anatomist. Pentru că nimeni nu știa, el le spune că iți trebuie două calități: să ai spirit de observație și să nu-ți fie silă.
De exemplu, zice el, ca să vă demonstrez că nu mi-e silă am să-mi bag degetul in fundul cadavrului și după aceea mi-l bag in gură.
Poate cineva să facă același lucru?
Un student mai ambițios din primul rând, ca să-i arate că nu-i e silă se repede să facă și el la fel.
Foarte bine domnule student, zice Al Țapone, ne-ai demonstrat la toți că nu ți-e silă dar n-ai spirit de observație pentru că n-ai văzut că eu am băgat
degetul arătător, dar mi-am supt degetul mijlociu.
-Ce scârbos!
-Da, dar adevărat. Fără spirit de observație n-ai cum să câștigi la pocher dacă joci contra unor profesioniști. N-ai să-i vezi când își fac semne intre ei.
Deodată l-am remarcat pe János care se apropia de noi din sens opus.
Când a ajuns în dreptul nostru ne-a dat mâna și ne-a întrebat ce s-a mai întâmplat.
-Țurcanu și-a recuperat posesiunile iar Joarză e fugar. Cred că e ascuns undeva pe după vre-un tufiș și tremură de frică. Potera e pe urmele lui.
-Ha, ha, ha, iar secuii mei s-au cumințit și stau in banca lor. Nici usturoi n-au mâncat nici gura nu le miroase.
-Felicitări János, vorbești perfect românește. Folosești locuțiunile mai bine ca mulți alții care se dau intelectuali.
-E plăcerea mea. Am petrecut azi câteva ore la bibliotecă. Nici nu știam că au operele complete ale lui Liviu Rebreanu. Ai avut dreptate despre Joarză,
seamănă leit cu Ion al Glanetașului. Dar ce înseamnă asta?
-Glanetașul era un țăran care era bine văzut pentru că știa să cânte la caval și la taragot, un instrument de suflat foarte popular la nunți și la hora de duminică.
Și noi vrem să-ți mulțumim că ne-ai spus unde-și țineau Jósika și Loczy prada.
-N-ai de ce, dar aș vrea să te rog să-mi faci o favoare.
-Cu toata plăcerea!
-Am auzit de școala voastră de capoeira. Nu ai cumva un loc liber?
-Ba da, și se potrivește foarte bine pentru că Țurcanu a făcut o întindere la articulația coapsei și a renunțat deocamdată.
Vino mâine seara la magazia de efecte și vei exersa cu mine.

DOISPREZECE
Înainte de a merge la culcare l-am căutat pe Ciucă care era în dormitor și-și făcea patul cu cearșafuri curate.
-Domnu Marius, făcu el, vă mulțumesc că ne-ați rezolvat problema. Rămăsesem fără izmene și nu mai aveam ce să pun pe mine.
-Ciucă, i-am zis eu, unde sunt băieții?
-Îl caută cu lanternele pe Joarză. Au sărit gardul și s-au răspândit prin pădurice. Vor să-l judece pentru faptele lui. Deja au luat cu ei sacul de pus pe cap.
-Mai Ciucă, ascultă-mă bine! După ce-l găsesc, au să-i dea niște scatoalce și apoi o sa-l aducă aici.
Țurcanu va încerca să-i tempereze dar ei sunt foarte porniți și vor să-i dea o bătaie soră cu moartea.
Joarză e vinovat și merită o bumbăceală bună dar nu trebuie să moară din asta. Tu ești cel care trebuie să intervii.
Nu-i lași să-l trântească pe jos și să-l calce în picioare. Se va alege în mod sigur cel puțin cu o coastă ruptă, dar trebuie să scape cu viață.
Unii dintre băieți n-au simțul măsurii și odată porniți e greu să-i oprești. Nu stau să judece consecințele.
Dacă nu te descurci cu ei, strigi cu voce tare: -Opriți-vă sau vine Ze Enforcer! Eu voi fi afară în dreptul ușii și dacă e nevoie am să intervin.
Ai înțeles? Îți pui mușchii în funcție! Vorbește și cu Mihăiță. Va fi și responsabilitatea lui!
Ciucă își flexă cu mândrie mușchii brațului.-Gata Domnu Marius! Dacă așa ziceți, așa vom face.
-Bine Ciucă, pun bază pe tine. Poate va mai fi nevoie de un șef de dormitor la blocul vostru. Remarcă-te și dacă mai apare vre-o insignă va fi a ta.
-Mulțumesc Domnu Marius, da pot să vă-ntreb ceva?
-Spune!
-Cine ne-a furat lucrurile, că doar Joarză a fost cu noi tot timpul?
-Pot să-ți spun numai un singur lucru: Joarză n-a acționat singur ci a avut prieteni.
-Aha! Am înțeles! Auzisem io ceva da nu eram sigur.
-Bine Ciucă și nu uita să-ți iei lanterna. După stingere va fi întuneric în dormitor.

A doua zi la șapte seara ne-am adunat toata echipa ca să exersăm noile mișcări. Am început cu ginga si am trecut progresiv la semilună și la eschivă.
János se descurca foarte bine. Se vedea ca practicase sporturi mai înainte.
Când eram toți bine încălziți le-am explicat in amănunt noile mișcări.
-Rabo de arraia cu accentul pe al doilea a, care înseamnă coada pisicii de mare, sau semiluna posterioară e lovitura în care practicantul se întoarce in poziția
de ginga cu spatele la adversar și lovește cu piciorul în arc de cerc înapoi, atunci când oponentul nu se așteaptă la o lovitură.
Bencao este pronunțat bensao și înseamnă binecuvântarea. Acest termen este ironic având in vedere ca adversarul e lovit direct in față cu piciorul pornind
din poziția de bază. E o lovitură directă și poate fi parată. Totul depinde de iuțeala cu care e aplicată și poate fi binecuvântarea finală pentru inamic.
După ce le-am făcut demonstrația, am practicat toți noile lovituri rând pe rând, lovind alternativ cu fiecare picior și retrăgându-ne înapoi la ginga.
După vre-o oră ne-am oprit cu toții, obosiți și transpirați.
-A naibii pisică de mare, zise Marc epuizat. Dar dacă sunt cu spatele, de unde știu unde e adversarul ca să nu lovesc in gol?
-Spiritul de observație, dragă Marc! Chiar dacă ești cu spatele la el, îi vezi picioarele și știi unde se află.
-Bun sport e asta făcu János entuziasmat. E mai tare chiar decât baschetul!
Singurul care nu era încă epuizat era Ionuț, care nu se oprise și continua să treacă de la ginga la eschivă și înapoi cu o ușurință remarcabilă.
-Spune Marius, zise János, cum s-a terminat daravela de aseară?
-Băieții l-au capturat pe Joarză și l-au adus numai în ghionturi la dormitor, după care i-au pus sacul pe cap și s-au apucat să dea în el pe întuneric
ca într-un sac de box.
Noroc că Ciucă și Mihăiță au intrat între ei, că altfel l-ar fi julit rău. Nu mai ascultau de nimeni, nici măcar de Țurcanu, dar când Ciucă le-a strigat că
se duce să-l aducă pe Ze Enforcer, s-au potolit și s-au dus la culcare.
L-am văzut azi dimineață la infirmerie. Are ochii umflați și vre-o două coaste rupte, dar altfel a scăpat ușor. Numai că s-ar putea sa o pățească la fel
în fiecare noapte. Băieții nu uită ușor că au fost mințiți, și unii chiar și-au pus deoparte sacul pentru mâine. Cred că și-a învățat lecția și ar fi bine
să-l mutăm de acolo. Marc, tu n-ai un loc în dormitorul tău?
-Nu, la mine n-am, dar cred ca are Murgu unul la zece paturi. Am să vorbesc cu el.
Ionuț care-și făcuse porția de capoeira s-a amestecat și el in discuție. -Știți ce făcea Ciucă azi de dimineață? Se plimba prin fața cantinei și cânta:
”Joșca si cu Loți mi-au furat chiloții! Săriți lume și popor c-am rămas in curul gol!”
-Ha, ha, ha, făcu János, de-aia nu i-am mai găsit. S-au ascuns ca-n gaură de șarpe. Nu-i vezi, nu-i auzi.
-Totul e bine când se termină cu bine făcu Marc. Dar spune, Marius; te-ai gândit la un nume pentru grupul nostru de capoeira?
-Da, ne vom numi cei trei Muschetari. Eu sunt Athos, tu ești Porthos iar János care e introdus la religia catolică și îl știe pe cardinalul Richelieu
va fi Aramis. Ionuț care se simțea rămas pe dinafară a zis dezamăgit: -Și eu?
-Tu vei fi cel mai valoros dintre noi; tânărul D'Artagnan, deștept și curajos, care vrea să se alăture corpului de elită al muschetarilor.
-Si cine va fi Lady de Winter? întrebă János.
-Fosta mea nevastă? Sper să n-o întâlnim. N-a sfârșit-o prea bine.
-Cine sunt toți ăștia? întrebă Ionuț contrariat.
-Vei afla când vei citi nemuritorul roman al lui Alexandre Dumas Tatăl. Cere i-l lui Ciucă . El știe unde se află toate cărțile din bibliotecă.
Marc zise nostalgic: -Ne vom revedea oare și după douăzeci de ani?
-Asta depinde numai de noi. Dar va fi în circumstanțe diferite! Până atunci puneți fiecare mâna dreaptă peste a mea și spuneți după mine:
”Toți pentru unul și unul pentru toți!”

TREISPREZECE

Cu trei zile înainte de Anul Nou am fost chemat la poartă pentru că îmi venise un pachet.
Era o ladă de placaj de 75 pe 75 cm, întărită pe margini cu stinghii din lemn de brad, care mă aștepta în cabina portarului.
Expeditorul era Marin Becali din Babadag și greutatea specificată pe etichetă era de 24 kg.
Am semnat recipisa de primire, am ridicat-o pe umăr și am dus-o cu greutate până la cantină unde am așezat-o pe masă.
După mine au mai intrat și vre-o șase băgători de seamă, care morți de curiozitate se ținuseră după mine tot drumul.
Jósika și Loczy spălau vasele la bucătărie dar au lăsat totul și s-au prezentat de urgență la chemarea mea.
-Mai băieți, m-am adresat eu cordial, Moș Gerilă v-a trimis un cadou de Anul Nou, care alături de ce veți prepara voi, va fi foarte binevenit
la masa festivă. Loczy s-a uitat cu atenție la etichetă. -Dar aici scrie Marius Gavrilă!
-Bravo Loczy, i-am zis eu ironic, citești în Românește; văd că faci progres! Eu sunt numai mesagerul; voiai să ți-l aducă Moș Gerilă personal?
Loczy s-a tras înapoi aruncându-mi o privire piezișă.
-Aduceți cântarul de la bucătărie și scule ca să desfaceți lădița. La asta va pricepeți bine, nu-i așa?
În lădiță era o cutie de carton și înăuntru erau două roți de cașcaval de export de jumătate de metru diametru, învelite în cea mai fină hârtie albă.
Era și un bilet pe care scria: CU MULȚUMIRI DE LA FAMILIA BECALI.
Camera s-a umplut imediat de mirosul înțepător al cașcavalului de oaie.
Jósika le-a pus rând pe rând pe cântar. Una cântarea 12 kg și 200 de grame și cealaltă 12 kg și 100 de grame.
-Uite care-i treaba, le-am zis eu. La blocul unu avem 116 băieți iar la blocul doi 104.
Fiecare din cei 220 va avea în farfuria lui la masa festivă o felie de 100 de grame de cașcaval. Fără excepție!
Din grupul băgătorilor de seamă s-a auzit un murmur de aprobare. Toți se uitau cu jind la masă trăgând pe nas mirosul delicatesei dobrogene.
-Tăiați acum roata mai mică și scoateți un bloc de două kilograme pe care Jósika îl va ambala frumos in hârtia originală și îl va duce imediat la biroul
Comandantului. S-a înțeles?
Toți dădură din cap aprobator.
-În seara de Anul Nou o chemați pe coana Veronica, bucătăreasa ca să vă ajute.
Din cele 22 de kilograme rămase, tăiați 220 de felii de 100 de grame. Astea merg la băieți.
Aveți o rezervă de 300 de grame pentru cazul că nu vă ajungeți. Dacă se plânge cineva că nu i s-a dat cașcaval, primește porțiile voastre; e clar?
Până la Anul Nou cașcavalul va sta la rece, încuiat în magazia voastră, sub steagul unguresc. Îl păziți cu viețile voastre, zi și noapte.
Să nu aud că ați avut vre-o spargere pentru că aceea va fi ultima voastră zi la bucătărie. Ați înțeles?
Jósika si Loczy dădură din cap cu mult entuziasm.
Va descurcați singuri sau vreți să vă pun supraveghetor?
-Nem, kérem nem! se repeziră ei într-o singură voce ne descurcăm!

János stătea așezat comod la o masă micuță lipită de peretele bibliotecii, adâncit in citirea unei cărți groase cu coperți negre.
-Szia János, i-am zis eu, ce citești? El a întors coperta către mine. Era L'Encyclopédie Rousseau, ediția din 1924.
-Ce frumos, János, citești în franțuzește. Nici nu știam că avem enciclopedia franceză in bibliotecă. Care-i poetul tău favorit?
-Baudelaire.
-Cine? Ăla cu Les Fleurs du Mal? Nu te deprimă?
-Da; nu e chiar Povestiri din Pădurea Vieneză dar pe mine mă fascinează măiestria cu care mânuia rima și ritmul și un anume exoticism pe
care-l moștenea de la Romantici. El a descris viața urbană cu experiențele ei efemere și a denumit-o modernitate.
-N-a fost el sever criticat pentru Les Fleurs du Mal, despre care s-a scris în Le Figaro că ceea ce nu e hidos e incomprehensibil și dacă-l înțelegi e putred?
-Da, dar el n-a reacționat niciodată la critică pentru că își cunoștea valoarea și după moartea lui, însuși marele Marcel Proust a spus că Baudelaire a fost
cel mai mare poet al secolului nouăsprezece.
-Adevărat, și mie îmi place ”Regele unei țări ploioase”, un adevărat poem al decadenței.
-Bravo, Marius cunoști bine literatura franceză, dar hai să ne mai înveselim un pic. Nu știi ceva bancuri cu unguri?
-Ce-i cu tine și cu bancurile astea cu unguri? Îți place să te autoflagelezi?
-De ce? Bancurile cu olteni sunt mai bune?
-Ha, ha, ha! Nu! Bancurile cu olteni ai voie să le spui, ai voie să le asculți dar n-ai voie să le scornicești!
Am râs un pic împreună și apoi i-am zis: -Uite un banc bun!
Doi studenți unguri merg la mare. Erau flămânzi după ce se dăduseră jos din tren. Bani nu prea aveau dar văd un restaurant.
Se așază la masă și vine chelnerul. Ce doriți? Arpad zice: Doauă oauă mouă! Chelnerul zice: -Poftim?
Intervine György: Va rog să scuzați la prieten al meu că nu ști bine românește. Doi oi moi, vă rog!'
-Ha, ha, noi mereu greșim pluralul, dar uite unul fără greșeli de ortografie.
Un bucureștean avea treabă la Târgu Mureș și după ce a terminat voia înapoi la tren.
Pe stradă vin doi bărbați și el îi întreabă unde-i gara.
-Apăi ține-o tot înainte, zise Gyuri.
După ce a plecat omul Pișta îl întreabă: -De ce l-ai trimis înainte măi Gyuri, că doar gara-i aici după colț?
-Mi a problema? E de peste două mii de ani aicea și nu știe unde-i gara?
-Fain banc. Uite unul de la școală.
La școală la ora de Română: -Balint, spune te rog o propoziție.
-Muine me duc la pedure.
-Balint dragă dar nu e bine.
-Atunce nu me duc!
Ha, ha! Mulțumesc de bancuri dar spune Marius, care-i baiul?
Baiul e Ionuț.
Eu mă eliberez luna viitoare dar Ionuț mai are de stat șase luni aici. Marc, ca și capo la blocul nostru va prelua camera de două paturi și Ionuț va sta cu el.
El s-a schimbat mult de când a venit aici, dar e încă fragil și e susceptibil la sugestiile unor indezirabili. Am încredere in Marc dar vreau să te rog
și pe tine să-l ajuți să stea pe calea cea dreaptă.
-Desigur Marius. Noi avem un proverb: ”Și floarea cea mai albă are umbra sa” și altul care zice: ”Pe om îl cunoști după surâs: cel pe care-l desfigurează
e un om rău.
-Da, și noi avem unul: ”Prietenul la nevoie se cunoaște”.
-Dar noi suntem mai mult decât prieteni; suntem muschetari. Avem un cod al onoarei și ne protejăm unul pe altul.
-Bine spus, dragă Aramis, nagyon köszönöm ! Athos va ține legătura cu voi de la distanță. Dacă apare vre-o urgență vei putea folosi telefonul Comandantului.

PAISPREZECE
După anul nou, iarna și-a intrat în drepturi. Ningea încontinuu de trei zile și toți cei care n-aveau alte sarcini erau ieșiți afară de dis de dimineață, și până la prânz
munceau cu lopețile la curățatul zăpezii dar până seara potecile și drumurile asfaltate dintre clădiri dispăreau din nou sub mantia de nea.
Era așa de frig că nici celor mai jucăuși dintre băieți nu le mai venea să se bată cu bulgări de zăpadă.
La învățământul politic Plutonierul Soare devia de la tema zilei ”Înțeleapta politică a conducerii de Partid și de Stat cu privire la Industrializarea României”,
ca să ne povestească de faimosul viscol din februarie 1954 când el avea 13 ani, zăpada atinsese o înălțime de doi metri și lumea mergea pe schiuri la serviciu
și la cumpărături. Asta pentru puținii fericiți care încă mai aveau schiuri și nu le puseseră încă pe foc.
La televizor emisiunile alternau intre știrile zilei; mereu aceleași reportaje despre depunerile solemne de jurământ ale pionierilor la Doftana și ultimele vizite ale unor
demnitari străini precum șeful organizației PLO Yasser Arafat și suveranul Hașemit al Iordaniei.
Toată lumea aștepta cu înfrigurare să vadă ultimul episod din ”Dallas” și ”Ce vrăji a mai făcut nevasta mea”.
De la începutul anului se dădea însă și un serial foarte tare numit ”Kojak” în care era un detectiv grec, Telly Savalas care era chel dar foarte deștept și care sugea
tot timpul bomboane pe băț ca să se lase de fumat. Din cauza asta era și gras.
Acțiunea serialului se desfășura în Manhattan și alte cartiere ale New Yorkului care colcăiau de criminali pe care Kojak îi fugărea prin oraș cu mașina lui de poliție
Buick maron cu număr portocaliu. Cu ocazia asta prindeam și noi câteva imagini din New York și știam cum arăta Chrysler Building.
-Tare oraș New Yorkul ăsta!, făcu Marc; și americanii ăștia care au ajuns pe Lună înaintea rușilor. Le-au suflat ciolovecilor ocazia să-și pună steagul roșu acolo.
-Apropos Marc, ai auzit bancul cu luna roșie?
-Nu. Ce mai e și aia?
-Șeful marelui stat major de la Pentagon se prezintă la Reagan și îi spune: ”-Domnule Președinte, rușii au trimis o misiune pe lună și au început să o vopsească
in roșu! Reagan zice -Nu te preocupa; știu despre asta!
După trei luni tipul vine din nou la Reagan și zice: -Domnule Președinte, rușii au terminat de vopsit luna în roșu!
-Foarte bine, zice Reagan, acum trimite-i pe băieții de la NASA cu vopseaua noastră ca să scrie pe deasupra cu alb Coca Cola!”
-Ha, ha, ha, bună! Foarte bună! Dar tu chiar crezi că americanii au ajuns pe lună?
-Nu mă îndoiesc. Dacă n-ar fi făcut-o, ar fi fost cea mai mare farsă din istoria omenirii. La misiunile Apollo au lucrat pentru NASA mii de oameni timp de zece ani.
Au adus și roci de pe lună și una din misiunile lor a avut un accident major și au pierdut jumătate din tancurile de oxigen.
-Da, mi-aduc aminte; Apollo treisprezece. Număr cu ghinion! S-au învârtit în jurul lunii și au venit înapoi cu bine.
Dar am auzit la Radio șanț că sunt mai multe teorii că toate misiunile au fost filmate în studio. Că era imposibil să reușească sa trimită șase misiuni care să
aselenizeze și să se întoarcă fără nici un accident în condițiile în care cosmosul e plin de radiații și micrometeoriți iar tehnica din 1969-1972 era mult mai înapoiată
decât cea de azi și computerul de bord avea o memorie minusculă comparată cu cele de azi.
-Marc, tu ai auzit de briciul lui Ockham?
-Nu.
-E un concept filozofic dezvoltat de un călugăr franciscan din Anglia pe la 1300, numit și legea parcimoniei.
El sună așa: ”Entitățile nu trebuie multiplicate dincolo de Necesitate”. Parcimonia se referă la a lucra cu mai puțin.
-Ce înseamnă asta?
-Asta înseamnă că într-o situație în care există multiple teorii sau enunțuri despre un fenomen, de obicei cea mai simplă explicație tinde să fie cea adevărată.
Deci briciul e folosit ca să îndepărtezi cele mai improbabile și implauzibile teorii pentru a rămâne cu un mănunchi de explicații din care una; de obicei cea mai
simplă, e și cea corectă.
-Ce vrei să spui?
-În cazul misiunilor Apollo în afară de zecile de firme care au lucrat la crearea rachetelor și miile de tehnicieni și specialiști care supravegheau misiunea și preluau
transmisiile de la stațiile de radar din Canberra în Australia, Madrid în Spania și California în Statele Unite au fost implicate și organizații militare, de presă și televiziune.
Deci care e teoria cea mai simplă; că toți aceștia au colaborat la o farsă sau că misiunile au fost reale?
-Hm, dacă o pui așa e greu de contestat, dar totuși și argumentele părții adverse au greutatea lor. De ce s-au oprit la Apollo șaptesprezece în loc sa cucerească luna?
-Da, ca în cele mai multe evenimente istorice adevărul nu va fi cunoscut pentru un timp îndelungat, dacă va fi cunoscut vre-odată.

După ce s-a oprit ninsoarea a venit în sfârșit și poșta.
Aveam o scrisoare de la Marieta în care pe lângă obișnuitele drăgălășenii se afla și poza color a unei fete blonde, cu ochi albaștri și păr lung adunat la spate într-o
coadă de cal, care purta o ie de in alb și o rochie in motive populare.
Marieta păstrase explicațiile pentru P.S.:
”Ea este colega mea de la restaurant Irina, care s-a mutat recent de la Suceava împreună cu familia ei. Suntem bune prietene.
A văzut fotografia pe care mi-ai trimis-o tu cu cei trei muschetari plus Ionuț și a zis imediat că-l cunoaște. Închipuiește-ți că de la grădiniță.
Da, familia ei e din Bosanci, dar când era încă mică s-au mutat la Suceava. Mi-a zis că mergea mereu de mână cu Ionuț și își împărțeau gustările.
Te roagă să-i dai fotografia ei. A zis că i-ar place tare mult să se revadă cu el. Și-a făcut această poză color special pentru el.”
Am așteptat pînă seara ca să-l abordez pe Ionuț.
Era obosit și morocănos pentru că fusese de serviciu la bucătărie și cei doi bozgorași șugubeți îi puseseră în brațe toate vasele de spălat plus obligația
de a pune scaunele pe mese și de a spăla cu șomoiogul podeaua din toată cantina. Desigur, tratament special pentru că era moldovean și prietenul meu.
Mi-am făcut o notă mentală să-i atenționez pe cei doi ca în viitor să-și facă partea lor de treabă.
-Ionuț, i-am zis eu, îți aduci aminte de Irina?
-Nu, cine e?
I-am dat poza. S-a uitat la ea un timp din toate unghiurile și mi-a dat-o înapoi. -Nu o cunosc.
-Cum Ionuț, nu-ți aduci aminte de cea mai bună prietenă a ta de la grădiniță? Fetița blondă cu codițe. Făceați totul împreună.
Ea a trimis aceasta fotografie special pentru tine. Vrea să vă revedeți.
Dintr-odată lui Ionuț i s-a luminat fața. -Irina! Da, îmi aduc aminte. Și a trimis poza ei pentru mine?
-Da, Ionuț, când o fată îi trimite poza ei unui băiat înseamnă că se gândește mult la el. Cred că îi e dor de tine.
Ionuț s-a apropiat de becul de deasupra ușii să se uite mai bine la fotografie.
-Crezi? Să știi că și eu mă gândesc la ea câteodată.
-Atunci ar fi cazul să-i scrii. S-a mutat la Râmnic cu familia și acum lucrează cu Marieta. Cred însă că dacă vrei să te placă, ar fi cazul să mai pui ceva
mușchi pe tine pentru că te cam suflă vântul.
De mâine avem de două ori pe zi program de exerciții: dimineața și seara câte trei seturi de douăzeci de flotări și la fel trei de genuflexiuni iar în pauza
de prânz mergem la sală ca să facem haltere și abdomen. Asta pe lângă exercițiile tale de capoeira.
Am mai făcut și alte planuri și când s-a stins lumina, Ionuț s-a dus fericit la culcare cu poza Irinei în buzunarul de la piept.

CINCISPREZECE.

L-am găsit pe János din nou la bibliotecă, așezat la masa din mijloc, ocupat să deseneze cât mai realistic cu un creion gros de tâmplărie un șir de obiecte
pe o foaie de hârtie alba. M-a văzut și a ridicat demonstrativ hârtia către mine. Pe ea erau reproduse frumos, cu perspectivă și umbre o cadă de baie,
un zid aproape dărâmat, o poartă de oraș de formă ogivală și o pălărie ungurească cu pană de cocoș.
-Ce faci János, i-am zis, te-ai apucat sa creezi rebusuri?
-De unde știi că e rebus? a zis el dezamăgit.
-Nu poate fi altceva, decât că e greșit.
-De ce?
-Pălăria nu se potrivește.
János se uită la mine sfidător. -Explică de ce nu!
Pentru că turcii nu purtau pălărie ci fes. Baiazid poartă fes pentru că e sultanul turcilor. Altfel te felicit pentru calitatea graficii.
János se uită dezamăgit la opera sa -Igen, igen, igazad van! Mă privi concentrat pentru câteva secunde și ochii i se luminară.
-Stai că am unul și mai bun; să vedem dacă-l ghicești pe ăsta zise el și începu să deseneze din nou, cu entuziasm.
Rezultatul efortului artistic era imaginea a două pahare de vin cu picior aparent făcute din cristal, care aveau fiecare deasupra lor o săgeată care țintea în interior.
Se uită la mine triumfător: -Acum să te văd ce mai zici!
-Rebusul ăsta e pe românește sau pe ungurește?
-Dar tu nu știi suficient limba maghiară ca să-ți fac un rebus pe ungurește!
-Aha, atunci înțeleg ca ai folosit un cuvânt romanesc vechi care vine din cuvântul maghiar pentru pahar de cristal care este kristály, dar romanizat în cleștar.
Deci: ÎNCLEȘTARE!
Lui János îi căzu fața.
-Bune rebusuri János, i-am zis eu aprobator, dar asta este o artă foarte veche.
-Cât de veche?
-Ai auzit de pătratul semănătorului?
-Parabola semănătorului?
-Nu, aceea este o pildă a lui Iisus despre semințele care cad in locuri diferite, dar pătratul semănătorului are o vechime de aproape două mii de ani.
Înțelegând că urma o poveste, János se așeză comod pe scaun, cu mâinile încrucișate în poală. -Te ascult!
-Este vorba despre un pătrat format din cinci rânduri de cuvinte cu cinci litere fiecare.
Datează în mod sigur de dinainte de anul 79 după Hristos deoarece a fost descoperit in săpături atât la Pompei, cât și la Herculaneum, două orașe din Italia care
au fost acoperite de lavă în erupția Vezuviului din august în acel an.
Era extrem de popular în lumea romană deoarece a fost găsit în unele ruine romane din Anglia, din Siria și chiar și în vila guvernatorului Pannoniei Inferioare din orașul
Aquincum, Budapesta de astăzi.
Am luat hârtia și creionul și am spus: -Iată cum arată:

S A T O R
A R E P O
T E N E T
O P E R A
R O T A S


-Tu ai studiat latina și te rog să-mi spui ce înseamnă.
János se foi un pic și spuse nesigur: -Sator înseamnă semănător, de aceea și numele pătratului.
Tenet înseamnă ține sau are, un verb pe care-l găsim in spaniolă, Tener și în franceză Tenire cu aceeași semnificație.
- Nagyon jó,! Ai dreptate, deci ce are semănătorul?
-Opera înseamnă munci sau creații fiind pluralul cuvântului opus. Nu înțeleg cuvântul Arepo și rotas care înseamnă roți.
-Arepo e un nume propriu care este străin limbii Latine iar rotas se referă la ceva in mișcare. Deci încearcă sa traduci rebusul.
János se uită la mine și spuse ezitând: -Semănătorul Arepo își are muncile în mișcare, sau poate are lucrările în curs?
-Bravo János, nimeni n-a fost în stare să dea altă traducere. Dar valoarea pătratului nu stă în asta ci în modul în care a fost construit textul.
Este un palindrom multiplu.
-Un ce?
-Un palindrom este un cuvânt care poate fi citit înainte și inapoi. De la grecescul palín-din nou si dromos-drum. De exemplu Ana sau Anna, sau
în cazul nostru TENET. Dar uită-te la pătrat si spune-mi ce vezi!
-Se poate citi de la stânga la dreapta dar și de la dreapta la stânga dacă începi de la colțul din stânga jos. Extraordinar! Și același lucru și pe verticală!
-Da, și geniul constă în faptul că în plus dacă tragi o linie de la S din colțul stânga sus la S din colțul dreapta jos toate literele se aliniază în simetrie de o
parte și de alta a liniei.
De asemeni pătratul este și un acrostih, adică fiecare literă dintr-un cuvânt de pe margine este litera de început a unui cuvânt care e perpendicular pe el.
János se uita la mine cu gura căscată.
-Deci, te-am convins?
-Da, cred că trebuie să mă las de rebusuri. Au fost alții mai deștepți ca mine acum două mii de ani.
-Din contra, eu cred ca trebuie să continui. Într-o zi vei descoperi unul pe care nimeni nu va putea să-l descifreze pentru două mii de ani.
-Da, sigur! Aș vrea eu.
-Nu se știe niciodată. Dar mai sunt câteva conexiuni interesante pe care istoricii le-au făcut in legătura cu pătratul.
Unii susțin ca Sator se referă la Saturn care era zeul agriculturii.
El și-a mâncat copii pentru că se temea de o profeție care spunea că unul din ei îl va detrona.
-Da, am văzut celebra frescă a lui Francisco de Goya y Lucientes, pe care el a pictat-o pe peretele sufrageriei din ”Vila Surdului” unde locuia.
O scenă oribilă. Acum se află la muzeul Prado din Madrid.
-Goya a înțeles greșit mitologia greacă. Saturn nu i-a mâncat pe copii ca pe niște sendvișuri ci i-a înghițit imediat după ce fuseseră născuți.
Dar atunci când nevasta lui Rhea care tocmai îl născuse pe Zeus i-a dat in loc de copil un pietroi învelit în scutece, i s-a făcut rău după ce l-a înghițit și i-a
vomitat inapoi pe toți ceilalți, vii și nevătămați. Este modul alegoric al grecilor de a exprima ideea că în final timpul ne va înghiți pe toți.
De asemeni mai există teoria că cele doua cuvinte TENET care formează o cruce in mijlocul pătratului ar avea ceva de a face cu dogma creștină.
Pare însă cam trasă de păr.
Și cu aceasta am terminat cam tot ce s-ar putea spune despre acest rebus străvechi.
-Mulțumesc, a fost de-a dreptul fascinant!
-Și asta nu e decât un mic fragment din înțelepciunea anticilor. Gândește-te numai ce s-a pierdut când a fost distrusă biblioteca din Alexandria.
-Da, adevărat. Când știi că zeci de mii de papirusuri și tablete de lemn înscrise cu texte de o valoare inestimabilă au fost folosite ca să încălzească
cazanele de apă de la hamamul sultanului, te cuprinde o tristețe iremediabilă.
-Apropos de știință; pot sa te rog ceva?
-Da, desigur.
-Am organizat o școală de alfabetizare în fiecare duminică pentru băieții care nu știu să citească. Marc e director dar e la capătul puterilor.
În afară de analfabeți se mai prezintă și alții care sunt interesați să învețe să scrie și nu mai încap toți în magazie.
N-ai putea tu să predai o clasă pentru cei alfabetizați sâmbătă înainte de clasa de capoeira? In felul asta i-am lua jumătate din povară lui Marc.
-Super. Am auzit de școala voastră. Cu dragă inimă! Gândește-te că voi fi o celebritate.
Voi fi primul ungur care s-a apucat să-i învețe pe români românește! Poate vin și secuii mei la lecție.
-Hm, asta ar fi într-adevăr o premieră!
-Dar cine plătește pentru caiete și creioane? Și ne trebuie și o tablă neagră!
-Problema caietelor o rezolv eu cu grof Farkas. Abia așteaptă să se împăuneze cu munca noastră. Vom folosi tabla neagră pe care scrie Soare
la învățământul politic. Trebuie numai să-i confiscăm și cretele.

ȘAISPREZECE
Sâmbătă seara după ce János terminase clasa lui de scriere in Româna m-am prezentat și eu la magazie pentru ora de capoeira.
Nici n-am intrat bine și Janos m-a luat de mâneca și deși înafară de noi nu era nimeni acolo, m-a tras conspirativ in colț ca și cum voia să-mi
împărtășească un secret. Părea un pic agitat și chiar temător.
-Marius a zis el repede in șoapta, vrei sa te rog ceva!
- János, i-am zis eu, ce s-a întâmplat cu tine? Tu de obicei nu faci greșeli de ortografie! János a dat din mână. -Lasă asta! Poți să-mi faci un favor?
Trebuie să mă ajuți sa ascund ceva!
-Da, desigur.
După ce s-a mai uitat o dată in jur, János a scos din geanta unde și-ținea caietele si cărțile de Română un volum școlar cu coperți negre de vre-o trei sute de pagini,
al cărui titlu era o cifră mare tipărită drept in mijloc: 1984. Dedesubt in coltul din dreapta jos era numele autorului scris cu majuscule: GEORGE ORWELL.
- János, i-am zis eu surprins. De unde ai luat cartea asta ? E dinamita curata!
-Mi-a dat-o prietenul meu Gerhard când a venit la Cluj de Anul Nou. De fapt i-am confiscat-o.
I-au dat-o de la scoală ca lectura obligatorie pentru vacanta de iarna. El oricum a venit pentru prietena lui Marilena si n-avea timp de lectura.
A zis ca își ia alta cu cinci mărci atunci când se întoarce. Ne știm de la grădinița si am fost colegi la liceul Hermann Oberth înainte ca el să plece cu familia la reîntregire în RFG. Acum stau la Heidelberg.
-Dar cum de n-ai făcut liceul in ungurește?
-De ce sa-l fac in ungurește? Știu tot ce am nevoie din școala elementara. Germana e mult mai folositoare ca maghiara.
-Tu știi ca această carte e pe lista de cărți interzise?
-Da știu si n-am fost grijuliu când o citeam si m-a văzut unul Dobre care cred ca e cam băgător de seama. I-am spus ca e un calendar in ungurește.
-Buna mișcare! Probabil că te-a crezut, că pe ăsta nu-l duce mintea prea departe.
-Da, dar nu pot sa risc s-o mai vadă cineva. Poți s-o ascunzi undeva?
- János, tu știi care este cel mai bun loc unde ca să ascunzi ceva?
-La bună vedere?
-Nu, asta e o altă formă de a zice la revedere. Dar, într-adevăr la vedere!
-Și cum ai face tu asta?
-Foarte simplu. Dar pentru asta trebuie să-i îndepărtam coperțile, pagina de gardă si cea de editură.
-Dar eu respect foarte mult cărțile si nu-mi place când cineva le mutilează.
-Și eu la fel, dar trebuie să facem acest sacrificiu de dragul securității noastre.
-Bine, și după asta?
-Vom folosi coperțile unei alte cărți scrise in germană; de exemplu unul din volumele operelor lui Marx si Engels. Sper ca nu te supară s-o mutilam și pe aceea.
János se strâmbă cu dezgust. -Desigur, oricum nu le citește nimeni.
-Exact, János! Închipuiește-ti ca avem in bibliotecă operele complete in ediție de lux ale lui Marx si Engels în limba germana, tipărite la Moscova de Editura Institutului
de Marxism Leninism al CC al URSS. Nu mă întreba cum au ajuns aici cele 27 de volume copertate, tipărite pe hârtie de cea mai bună calitate care strâng praf pe rafturi.
Daca am insera cu grija 1984 intr-unul din aceste volume, nici măcar Soare care nu știe boaba de germană și le-ar răsfoi n-ar putea sa spună care-i diferența.
Ar fi cea mai buna ascunzătoare și nici Ciucă care acum știe unde sunt toate cărțile n-ar fi ispitit să se atingă de el.
Fața lui János se destinse si ochii ii străluceau. -Excelentă idee, Marius!
-Da, mai am și eu una dintr-astea din când in când. Dar vreau și eu să-ți cer o favoare.
-Te rog.
-As vrea sa ne-o citești celor din clubul muschetarilor. Poți sa traduci din germană in româna?
-Ar fi un pic dificil dar dacă mă mai ajuți și tu sa găsesc cuvântul potrivit o putem face. Am auzit începutul care a fost transmis in serial de Europa Liberă dar
după prima săptămâna de emisie bruiajul a devenit insuportabil.
-Știu in mare care e subiectul și e brutal. Orwell a fost un ziarist englez care era adept al ideilor comuniste si a luptat de partea lor in războiul civil din Spania in 1937
cu Brigăzile Internaționale și aproape că și-a pierdut viața pe acolo.
Dar contactul cu comuniștii spanioli și agenții ruși ai Cominternului l-a făcut sa înțeleagă repede adevărata natura represivă a comunismului.
După ce s-a întors in Anglia, a scris o carte alegorică numită Ferma Animalelor în care descria modul în care bolșevismul a ajuns la putere prin teroare si înșelătorie.
In 1948, cu doi ani înainte sa moară de tuberculoză a scris 1984, o carte în care descria o lume totalitară, lipsita de orice drepturi individuale, caracterizată prin saracie, teroare, supravegherea permanenta a populației prin mijloace tehnice și rescrierea continuă a istoriei.
Marele Frate, liderul absolut al Oceaniei și Partidului Unic este înconjurat de un cult deșănțat al personalității și dictează procesul de spălare pe creier al populației.
Eroul principal Winston Smith, lucrează pentru Ministerul Adevărului dar urăște in secret Partidul si tot ce reprezintă el și tine un jurnal în care-și scrie amintirile despre cum era lumea înainte de totalitarism. El intră într-o relație interzisă de iubire cu colega lui Julia dar sfârșește prin a o trăda după ce este arestat și torturat și in final, înainte de a fi executat ajunge să-l iubească pe Marele Frate.
-Da, e o carte dură dar fascinantă. Nu poți să nu faci paralelă între ea și lumea in care trăim. Și deși suntem in 1984, totuși cartea lui Orwell pare mai terifiantă decât
realitățile zilei se azi. Dacă Stalin n-ar fi murit in 1953 probabil că am trăi și noi in Oceania lui Winston Smith.
-Corect, János. Toți l-au plâns când si-a dat obștescul sfârșit. Dar cel puțin rușii au recunoscut ce criminal fusese și l-au scos din zidul Kremlinului după ce Hrușciov l-a denunțat in faimosul său discurs secret la congresul al 20-lea al PCUS. Hrușciov îl știa bine pentru că trăise pe lângă el din 1941 când Stalin l-a numit in Biroul politic.
Pana ce a murit Stalin in 1953, Hrușciov a trăit cu frica-n sân că dictatorul ar fi putut dintr-un capriciu să dea ordin să fie executat așa cum s-a întâmplat cu mulți alții.
-Orwell îmi aduce aminte de un alt autor, Artúr Kösztler, cunoscut in occident ca Arthur Koestler; născut în Ungaria in 1905, care în 1931 a aderat la partidul comunist german dar și-a dat demisia în 1938 după ce a devenit conștient că în toate partidele comuniste din lume erau agenți ai Cominternului care le manipulau in favoarea
Uniunii Sovietice.
În 1940 el a publicat romanul” Întuneric la Amiază” în care descrie viața unuia dintre vechii bolșevici, Rubașkov, care în timpul marii terori staliniste a fost arestat și executat de autoritățile statului comunist pe care el îl ajutase sa fie creat.
Din nou aceeași temă a lui Saturn mâncându-și copii.
© Copyright 2022 IKEMAN101 (ikeman101 at Writing.Com). All rights reserved.
Writing.Com, its affiliates and syndicates have been granted non-exclusive rights to display this work.
Log in to Leave Feedback
Username:
Password:
Not a Member?
Signup right now, for free!
All accounts include:
*Bullet* FREE Email @Writing.Com!
*Bullet* FREE Portfolio Services!
Printed from https://www.writing.com/main/view_item/item_id/2283241-NUVELA-DE-COLIBASI